ARAD. A fost prins furând de două ori în aceeași zi. După ce a fost depistat o dată încercând să sustragă ciocolată și pastă de dinți dintr-un magazin din Piața Arenei, hoțul și-a încercat „norocul” din nou, la aproximativ o oră și jumătate după primul furt, de data aceasta în alt magazin, de unde a încercat să fure pantaloni.
ARAD. Braconaj cinegetic în apropiere de Semlac, pe fondul de vânătoare nr. 5 gestionat de Ocolul Silvic Iuliu Moldovan – Arad. Aici a fost găsită, împușcată, o femelă din specia cerb comun (ciută), tranșată și jupuită parțial.
CURTICI. Un irakian s-a ascuns în locaşul pentru frâna de mână al trenului rapid București-Viena, pentru a trece ilegal granița.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus trimiterea în judecată a doi administratori de firmă, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Potrivit procurorilo, cei doi administratori au prejudiciat bugetul de stat cu peste 134.000 de lei.
Greu de prins: în primele șase luni ale acestui an, 205 dintre cazurile de infracțiuni stradale au fost săvârșite de autori necunoscuți.
Local
Pașca a semnat un ordin de prefect prin care instituțiile cu atribuții de control sunt chemate la o acțiune comună în vederea combaterii fenomenului.
Local
Viceprimarul spune că în cele câteva zile cu vreme bună au fost folosite peste 250 de tone de asfalt pe străzile din municipiu.
1
Local
Controalele efectuate de Registrul Auto Român Arad în trafic indică faptul că suntem mult sub media națională din punct de vedere al mașinilor cu defecțiuni.
România
Conceptul de Europa cu mai multe viteze nu trebuie să sperie țările UE, liderii acestora fiind preocupați de menținerea prețului la energie cât mai jos și combaterea unor decalaje economice, a declarat, joi, președintele Nicușor Dan.
1
Local
Proiectul de consolidare a Cetății Șoimoș, care a fost afectată în urmă cu doi ani de prăbușirea unui zid, a fost întârziat din cauza primului pachet de măsuri de austeritate aprobat de Guvern anul trecut, care nu a mai permis Primăriei Lipova să cheltuie pentru realizarea studiilor necesare obținerii fondurilor.
2
ARADON Sport local
S-au tras la sorți barajele de promovare din Liga 4 în Liga 3. Adversar dificil pentru județul nostru.
România
Carrefour face un pas major în reorganizarea operaţiunilor sale internaţionale şi intră în negocieri exclusive pentru vânzarea afacerii din România către Pavăl Holding.
1
Mapamond
Renumitul institut american de sondaje Gallup va înceta să măsoare popularitatea preşedinţilor, punând capăt unei practici vechi de aproximativ 90 de ani, a relatat miercuri jurnalul The Hill, citat de AFP.
Local
Fapta s-a petrecut pe 21 decembrie 2025, pe strada Condurașilor din municipiu. Tâlharul, arestat preventiv, a fost trimis acum în judecată.