Autorul crimei de la Craiva a fost identificat și prins la doi ani distanță de la găsirea cadavrului unui bărbat în vârstă de 67 de ani. Potrivit informațiilor pe care le deținem, este vorba despre un adolescent în vârstă de 16 ani, care la data comiterii omorului avea 14 ani. Minorul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile și urmează să fie suspus unei expertize medico-legale psihiatrice.
Un tânăr de 29 de ani, din Secaș, plecat la vânătoare, a fost urmărit de polițiști, după ce acesta, în timp ce se afla cu un autovehicul pe un drum județean nu a oprit la semnalele oamenilor legii. După 200 de metri, autovehiculul a intrat pe un drum agricol, unde s-a împotmolit. În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că tânărul nu deține autorizație de vânătoare eliberată pe numele lui de către administratorii fondurilor de vânătoare și nici autorizație de transport pentru arma deținută, precum și niciun fel de autorizație pentru utilizarea armamentului. Astfel, pe numele „vânătorului” a fost întocmit un dosar penal.
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
1
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
1
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4