ARAD - Mai multe voci cunoscute din Arad cred că un astfel de pod ar trebui amplasat în oraş dar nu lângă Podul Traian.
Arbitrul arădean Ovidiu Haţegan a fost propus, de Primăria Arad şi cele două universităţi din oraşul nostru, pentru titlul de cetăţean pro-urbe. Motivaţia oferită în cadrul unei conferinţe de presă de către primarul Gheorghe Falcă a fost: „pentru performanţa de a ajunge arbitru la cel mai înalt nivel”.
Alături de el, zece alte personalităţi arădene din diverse domenii de activitate vor primi Titlul de Excelenţă cu ocazia Zilelor Aradului.
Arad. Reprezentanţii Mişcării Arădene, ai Consiliului Local Civic, Pro Urbe şi ULALA şi-au dat întâlnire în parc pentru a-l salva.
Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect la adresa președintelui Nicușor Dan, având în vedere că social-democrații au anunțat că nu îl susțin înainte ca decretul de nominalizare să fie publicat în Monitorul Oficial.
ARAD. Sala Sporturilor Victoria din oraşul nostru va deveni, în perioada 1–4 octombrie, scena uneia dintre competițiile importante dedicate tinerei generații de gimnaste ritmice din România - Campionatul Național pentru Junioare II, III și IV.
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost scos luni din sediul DIICOT având cătușe la mâini, după ce a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri.
Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar.
Zeci de echipe din vestul țări, dar și maghiarii de la Bekescsaba au participat la competiție.
Doar la Liga de Tineret s-a pierdut și șansele de a accede în play-off sunt tot mai mici.
Ambasada Ordinului Suveran Militar de Malta în România a anunțat luni că nu a emis niciun document pe numele lui Călin Georgescu.
1
Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.