ARAD. Începând cu data de 1 ianuarie 2015 se va înfiinţa un serviciu care va efectua după o nouă procedură operaţiuni de înregistrare în scopuri de TVA.
ARAD. Fosta divizionară secundă, FC UTA SA, împinsă spre faliment de „groparii” Adrian Marțian și Giovanni Catanzariti, este pe cale să dispară (şi) din punct de vedere juridic. Pentru că, sportiv, activitatea clubului a încetat de multă vreme.
ARAD. Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad anunţă simplificarea procedurilor de eliberare a documentelor. Documentele vor putea fi ridicate, începând cu data de 15.09.2014, de la sediul ITM din strada Episcopiei, nr. 11 -13 (clădirea de lângă Teatrul de Marionete).
Potrivit Noului Cod de procedură penală, procesul penal va avea patru faze: urmărirea penală (care se desfăşoară cu privire la faptă imediat după sesizare, şi apoi cu privire la persoană), camera preliminară, judecata (în primă instanţă şi, eventual, în calea de atac a apelului) şi executarea hotărârii judecătoreşti definitive.
ARAD. Luna iulie aduce şi modificări la nivel de fiscalitate. Este vorba despre modificarea procedurii de eliberare a certificatului de atestare fiscală. Modificările aduse actului normativ vizează implementarea unui unice proceduri de eliberare a certificatului şi oferă posibilitatea contribuabililor să solicite mai multe exemplare.
Local
Nume de rezonanță al învățământului arădean, prof. Teofil Mateș a îndrumat zeci de generații, iar pentru unii dintre foștii elevi, ucenici ai disciplinei, a marcat o profesie și un destin.
Local
Tinerii din programul Rotary Youth Exchange au descoperit Aradul, în cadrul unui tur al României.
Local
Senatul Universitar a aprobat noua conducere a universității, respectiv cei trei prorectori care vor face parte din echipă.
Local
Președinții PNL Arad și PSD Arad au intrat într-un clinci pe rețelele de socializare.
Local
Cartea despre prezentul și viitorul omenirii a fost publicată de Antoniu Martin la editura Universității de Vest „Vasile Goldiș”.
România
ANAF a anunţat că va lansa o platformă digitală pentru vânzarea bunurilor sechestrate.
ARADON Sport local
Cu rezultate remarcabile în competiții, Jessica Culda este o promisiune pentru atletismul arădean.