ARAD - Luptatorul aradean ce a participat la competiţii K1, Andrei Buda, a fost reţinut astăzi, deprocurorii arădeni pentru santaj.
ARAD - „De-aş avea un pistol să-l împuşc pe procuror”. Cu şeful DIICOT Arad despre excursia din Deltă cu Fizidean, „prietenia” cu Rohozneanu, acuzaţia că ar fi consumat cocaină şi despre lege.
Fondată în anul 2021 cu o echipă tânără și dinamică, plină de empatie și profesionalism în domeniul medical, Sanocare Home și-a construit activitatea pe dedicarea unor specialiști care pun pacientul în centrul fiecărei intervenții.
Cea de a șasea ediție a evenimentului Poșta Moșului se desfășoară până pe 20 decembrie, urmând ca pe 26 decembrie Moș Crăciun să îi răsplătească pe cei mici.
Sărbătorile creștine ale poporului nostru au taine care i-au ajutat pe oameni să treacă peste greutățile vieții și să fie cu adevărat fericiți.
Calitatea instrumentarului chirurgical permite echipei medicale să efectueze examinări precise și intervenții sigure, investiția ridicându-se la peste 5,6 milioane de lei.
Evenimentul va avea loc marți, 16 decembrie, ora 17:00, în prezența ierarhilor arădeni, în sala „Regele Ferdinand” a Primăriei Municipiului Arad.
Asociația Suflet Tânăr Arădean organizează, în data de 14 decembrie, de la ora 19:00, concertul de colinde tradiționale românești „Îmbucură-te, om bun!”, eveniment ce va avea loc la Palatul Cultural din Arad. Accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile.
FCC Baschet UAV Arad începe returul acasă cu Sportul Studențesc București.
Marina Regală a vânat trei zile un submarin rusesc care naviga în Canalul Mânecii, a anunţat aceasta joi, într-un moment în care Regatul Unit acţionează pentru consolidarea luptei sale împotriva acestei ameninţări, notează AFP.
4