Cei trei indivizi care au bătut și sechestrat un taximetrist timp de trei ore, sunt cercetați de procurori pentru tâlhărie calificată și lipsire de libertate.
Credite luate pe 30 de ani și venituri anuale cuprinse între 82.000 și 104.000 lei. Cam aşa arată situaţia financiară a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
Potrivit bilanţului Parchetului, în 2013, s-a arestat mai mult, s-au efectuat mai puţine recursuri şi apeluri, iar evaziunea fiscală a fost pe primul loc.
Parchetul vrea o pedeaspă mai mare pentru poliţiştii şpăgari din Semlac, Şeitin şi Peregu Mare.
Un bebeluș de numai cinci luni a ajuns la spital adus de mama lui care susţine că tatăl copilului l-ar fi aruncat pe jos.
Mapamond
Secretarul de stat Marco Rubio a declarat vineri că Statele Unite își pot atinge obiectivele în Iran fără utilizarea de trupe terestre și se așteaptă ca operațiunea lor să se încheie în câteva săptămâni, în ciuda desfășurărilor recente de forțe suplimentare în regiune, relatează Reuters.
Evenimente
Orașul nostru găzduiește un târg dedicat celor care iubesc machetele, jucăriile și întregul univers al hobby-urilor.
România
Curtea Constituțională a României a publicat, vineri, motivările deciziilor prin care a stabilit că legile bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale pentru acest an sunt constituționale.
Local
Potrivit informațiilor obținute, polițistul s-ar fi sinucis cu arma din dotare, un pistol Beretta, în care se afla un singur glonț.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. Secţia de tenis de masă de la CS Municipal Arad, coordonată de Cristian Dodean, a obţinut o medalie la Campionatul Naţional de seniori.
România
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat vineri legea bugetului de stat pe anul 2026 şi pe cea a asigurărilor sociale de stat.
România
Fermierii vor putea achiziționa motorină la preț redus, fără accize și TVA, pentru lucrările agricole mecanizate din sectorul vegetal, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență lansat vineri în dezbatere publică de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
1
Mapamond
Kremlinul a admis vineri că un oligarh, cel puțin, s-a oferit să finanțeze războiul din Ucraina, la o reuniune cu ușile închise cu președintele rus, Vladimir Putin, care, conform presei independente, ar fi cerut donații pentru a putea continua campania militară, în contextul creșterii deficitului bugetului public, relatează agenția EFE.
Local
În cadrul activităților organizate în Săptămâna Altfel, preșcolarii de la Grădinița Little Star au „gustat” viața de școlari.