Peste 900 de candidați la examenul de titularizare din acest an. Oferta se reduce însă la 100 de posturi.
Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad doar 50% din cei care s-au prezentat la examenul de definitivat au reuşit să ia nota 8.00.
Au luat nota 4 pentru felul în care au susținut o lecție în fața elevilor și a comisiei la materia de specialitate.
Sindicatul Democratic din Învățământ strânge semnături pentru deblocarea posturilor nedidactice și didactice auxiliare.
Ultima Consfătuire din anul şcolar 2012- 2013 a profesorilor de Religie din Arhiepiscopia Aradului.
UT Arad
Coman, Tzionis, Roman și nou-venitul Sinani au marcat pentru UTA, în prima „verificare” adevărată a verii.
Local
Două mașini s-au ciocnit, iar una dintre ele a ajuns cu roțile în sus. S-a întâmplat sâmbătă, în jurul prânzului, la Șiria.
Local
Pompierii arădeni au intervenit, sâmbătă dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din municipiu.
UT Arad
Secţia de sambo de la CS Universitatea Arad nu a primit finanţare, deşi a avut patru sportivi în TOP 10 pe 2025.
Local
Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, va fi înhumat la Mănăstirea Neamț. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost depus în Catedrala Veche din Arad.
Local
Organizatorii Festivalului Berii Arad au declarat că au câștigat „pariul cu aeroportul”, vânzările abonamentelor fiind în creștere față e anul trecut.