ARAD. Penultima etapă din play-off-ul Ligii 3 la fotbal ar putea aduce calificarea matematică a „şoimilor” din Lipova la barajul de promovare. Chiar şi cu o înfrângere pe terenul liderului, CSM Reşiţa (sâmbătă, ora 18). Condiţia este ca Crişul Chişineu Criş să învingă, acasă, vineri, ora 18, pe CSC Ghiroda.
BUCUREŞTI. După ce s-a specializat şi în „Marketing și Comunicare pentru cluburile profesioniste”, dar și în „Team Management”, Cristi Pilan recidivează. Directorul sportiv al celor de la Progresul Pecica şi membru în Comisia FRF pentru Liga 3 a absolvit cel de-al treilea curs ținut de Federația Română de Fotbal în ultimii doi ani de zile.
Local
Faptul că Statele Unite ale Americii și Federația Rusă nu au reînnoit tratatul de dezarmare nucleară nu înseamnă automat că suntem în pragul unui război nuclear sau că brusc se vor schimba arsenalele și vom asista la o cursă a înarmărilor nucleare într-un mod accelerat, a declarat, joi, pentru AGERPRES, generalul în rezervă Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General.
România
Rezultatele extragerilor din data de 05-02-2026 sunt următoarele:
Local
Mizeria de la insulele ecologice îi nemulţumeşte pe (unii) cetăţeni, dar şi pe consilierii locali municipali.
2