„Blatiştii” au fost puşi pe liber, au rămas doar câţiva „metereze”, plus cei din zonă. Lucian Ciba e noul antrenor.
Un sac de nervi, mai ales în prima repriză, dar şi în 66, când a şi intrat în teren pentru a protesta la arbitrul Roşu, Mihai Petcuţ s-a „spovedit” la finalul manşei tur a barajului de promovare în liga a III-a, desfăşurată la Ighiu, acolo unde, ieri, Progresul Pecica a remizat, 1-1, cu Performanţa din localitate.
Conducătorii Progresului au dat lovitura pe piaţa transferurilor: Dobricean (foto) şi Moise au venit sub comanda lui Mihai Petcuţ. Capătă, Gherghel, Hygied şi R. Caba întregesc tabloul transferurilor din această iarnă.
Local
Europarlamentarul arădean spune că, odată cu reducerea distanțelor, cresc oportunitățile.
ARADON Sport local
KANIZSA. Secţia de lupte greco-romane de la CSŞ Gloria Arad a obținut trei medalii de bronz la cea de-a XVII-a ediție a Turneului Internațional Memorial de Lupte „Ferenc Csaba” din Serbia.
România
Ponderea în PIB a deficitului guvernamental în zona euro a rămas nemodificată, la 3% în 2024 și în 2025, iar în UE a rămas de asemenea neschimbată, la 3,1%, același nivel ca în 2024, în timp ce România a înregistrat și anul trecut cel mai ridicat deficit din blocul comunitar, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Local
Hub Cultural mARTA îi invită pe arădeni să ia parte joi, 22 octombrie 2026, la Gala AR ARAD RENSHI, un eveniment dedicat creativității, talentului și implicării tinerilor în lumea literaturii.