ARAD. Deputaţii PNL Glad Varga şi Sergiu Bîlcea anunţă că mii de arădeni ar putea ieşi mai repede la pensie, legea care prevede acest lucru primind aviz favorabil. Cetățenii care au trăit cel puțin 30 de ani în Arad, Vladimirescu, Horia, Cicir și Mândruloc ar putea ieși anticipat la pensie fără penalizări, din cauza poluării Combinatului Chimic Vladimirescu.
Că vrem sau nu să recunoaştem, cazinourile, în special renumitele „păcănele”, au devenit o realitate cotidiană. Întâlnim „promisiunea” unor câştiguri uşoare şi fantastice la fiecare colţ de stradă în Arad. Cu toate că distrug vieţi, relaţii, familii, cazinourile nu par să fie atinse de braţele lungi ale legilor, nefiind vizate de legi care să reducă cheltuielile românilor în sălile de jocuri de noroc. Asta chiar dacă, recent, dependenţa de aceste jocuri a fost clasificată drept boală psihică.
România
Guvernul a aprobat, joi, ordonanţa de urgenţă privind declararea, în perioada 1 aprilie - 30 iunie, a situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi a produselor petroliere, benzină şi motorină.
ARADON Sport local
ORĂŞTIE. Recent a avut loc prima etapă a Campionatului Național de Karate IKU, unde sportivii clubului Cobra Arte Marțiale au avut rezultate foarte bune.
Mapamond
Prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a fost însoţită miercuri de un invitat surpriză la un eveniment organizat la Casa Albă: un robot umanoid capabil să meargă singur şi să vorbească, informează AFP.
Local
ARAD. Primăria Municipiului Arad informează că, în vederea organizării în condiții de siguranță a evenimentului „Târgul de Paște 2026”, vor fi instituite restricții de circulație și măsuri de eliberare a parcărilor în zona Pieței Catedralei.
Local
Locuitorii din municipiul Arad și din împrejurimi se plâng că, de aproximativ două săptămâni, localitățile sunt învăluite de un miros de dejecții, care devine mai puternic seara, și cer autorităților să caute cauzele, în timp ce primarii cred că este vorba de folosirea îngrășămintelor naturale pe terenurile agricole.
ARADON Sport local
Pro Volei Arad și Victoria Nădlac au obținut calificarea în penultimul act din Divizia Elită-Speranțe.
Mapamond
Parlamentul European a validat joi, la Bruxelles, o înăsprire netă a politicii Uniunii Europene (UE) în domeniul migrației și a aprobat propunerea de înființare a unor „centre de returnare” în afara UE, unde ar urma să fie trimiși cetățenii țărilor terțe aflați ilegal pe teritoriul Uniunii, transmite France Presse.
Mapamond
Președintele american Donald Trump le-a reproșat joi aliaților din NATO că „nu au făcut absolut nimic” pentru a contribui în privința Iranului, relatează Reuters.