ELSA Arad din cadrul UVVG, locul II la Concursul Naţional de Procese Simulate
A fost rândul Colegiului Naţional „Moise Nicoară” ARAD să fie gazda reuniunii.
Cercetătorii de la UVVG şi Institutul de Piscicultură şi Acvacultură de la Szarvas au descoperit că speciile de racii din râurile Criş şi Mureş ce traversează graniţa Româno-Maghiară conţin un nivel ridicat de metale grele
Consilierii locali vor rosti cel mai probabil „Tatăl nostru” la începutul fiecărei şedinţe ordinare CLM, la cererea lui Gheorghe Ghilinţă.
Compania de Apă Arad S.A. a semnat cel de-al zecelea contract de lucrări din cadrul proiectului major de apă şi canalizare al judeţului.
Mapamond
Zeci de mii de persoane s-au adunat sâmbătă, la Tirana, în cea mai mare manifestație de până acum a mișcării de protest împotriva unui proiect imobiliar turistic legat de familia președintelui american Donald Trump, transmite duminică AFP.
Mapamond
La capătul unor ceremonii pentru a 250-a aniversare a SUA, perturbate de condițiile meteo de la Washington, președintele Donald Trump a lăudat sâmbătă Statele Unite, pe care le-a numit „capodoperă a istoriei umanității”, și și-a reluat atacurile împotriva adversarilor săi politici, pe care i-a etichetat drept „comuniști”, relatează AFP.
ARADON Sport local
NOVE MESTO. Rezultat valoros pe plan internaţional obţinut de Briana Szabo. Reprezentanta CSŞ Gloria Arad a câştigat medalia de bronz la Campionatele Balcanice de Atletism în aer liber U18, de la Nove Mesto (Slovenia) în proba de aruncare a ciocanului.
Ştiri sportive
Selecționata Franței s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins echipa Paraguayului cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă, pe Philadelphia Stadium, într-un meci desfășurat la turneul final găzduit de Statele Unite, Canada și Mexic.
ARADON Sport local
Secţiile de judo şi sambo de la CS Universitatea Arad au strâns 75 de medalii naţionale.
România
Un report de 37,72 milioane de lei (7,02 milioane de euro) se înregistrează, duminică, la Loto 6/49, la categoria I, în timp ce la tragerea Noroc este în joc un report cumulat de 7,10 milioane de lei (1,35 milioane de euro).
ARADON Sport local
PĂULIŞ. În săptămâna în care fotbalul arădean s-a despărţit de fostul mare fotbalist Radu Mărginean, o altă veste tristă vine din lumea sportului rege. Profesorul de sport şi antrenorul Viorel Mitrea a pierdut lupta cu o boală nemiloasă, la vârsta de 74 de ani.
Mapamond
Trump critică Europa şi avertizează asupra pericolului „primirii unor delincvenţi din lumea a treia”
Preşedintele american Donald Trump a reiterat sâmbătă criticile sale la adresa politicilor de imigraţie ale ţărilor europene şi a avertizat asupra pericolului de a primi "infractori" din „ţări din lumea a treia”.
7
România
Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial și va produce efecte începând cu 27 iulie 2026.