Miercuri, primarul Gheorghe Falcă a revenit asupra subiectului spunând că are noutăţi pentru arădeni. Edilul a precizat că a purtat încă o discuţie cu directorul CNADNR, Ştefan Narcis Neaga, miercuri, şi că „ am primit promisiunea că în bugetul companiei se vor găsi bani, la sfârşitul acestei luni, pentru continuarea lucrărilor la cele două pasaje”.
Înşelăciune cu un loc de muncă şi cu vânzarea unui autoturism pentru care a plătit 10.000 de euro.
Guvernul anunţă că autostrada Nădlac-Arad va fi gata în 2014, realitatea spune cu totul şi cu totul altceva.
ARAD. Iustin Cionca, prim-vicepreşedinte al PDL Arad, consideră că, prin eşecul tuturor mega-investiţiilor promise în 2013, Guvernul USL a demonstrat că nu este capabil să „guverneze” decât la televizor.
ARAD. Ministrul Proiectelor de Infrastructură, Dan Șova, a vorbit despre problema agricultorilor nădlăcani care nu au acces la terenuri și a anunțat că se caută soluții pentru rezolvarea acestei situații. „În 2014 vom fi legați la autostrada M3 pe la Nădlac.
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Mapamond
Un judecător federal american a blocat în noaptea de joi spre vineri proiectul de construire la Washington a unui gigantic arc de triumf dorit de președintele Donald Trump și care face obiectul mai multor contestații, la scurt timp după ce o comisie de urbanism dăduse undă verde, transmite vineri AFP.
Local
Polițiștii, pompierii și un echipaj al Ambulanței au intervenit vineri, 6 noiembrie, după ce o tânără a amenințat că se aruncă de la etajul al doilea al unui bloc din municipiu.
Local
Polițiștii arădeni au efectuat, vineri, 6 noiembrie, 60 de percheziții domiciliare în municipiul Arad și în mai multe localități din județ. Acțiunea a vizat un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Local
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc vineri, în Ineu. Trei persoane, între care un copil de 7 ani, au fost transportate la spital.