IŞALNIŢA. În formula: Miron – Toader, Bier, Mardare, Neacşu – Apostol (Tothăuzan), Roman, Călin (Ţârlea), Bozian (Moise) – Sulea (Ganea), Lazea, Naţional Sebiş a bifat o nouă victorie preţioasă în drumul spre promovarea în Liga II.
BUCUREŞTI. Veste bună pentru arbitrul de fotbal arădean Mircea Ardelean. În perioada 4-6 noiembrie va participa la cursul de consolidare al arbitrilor monitorizaţi în vederea promovării în Liga II, fiind inclus pe o listă scurtă, de doar 12 centrali.
Arad. Conducerea clubului UTA susține, într-un comunicat, scurt, că „UTA nu poate avea şi nu are alt obiectiv stabilit decât promovarea în liga a 2-a naţională la finele sezonului 2014/2015”.
Antrenorul Roland Nagy a dezvăluit faptul că toți cei implicați își doresc locul I, dar nu e obligatoriu.
O pretendentă la promovare, CSM Rm Vâlcea, este primul adversar al pâncotanilor în noul sezon.
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4