TURNU. După o muncă titanică, de câţiva ani, iată că Speranţa Turnu a ajuns să domine clar seria în care evoluează, în „Onoare”. Echipa prezidată de Arsenov Radiţa a trecut cu brio peste meciurile „de foc”, iar acum nu se mai gândeşte decât la primul loc.
Tehnicianul nu ştie dacă va mai rămâne la UTA dacă echipa nu va reuşi să promoveze în prima ligă.
ARAD. Ploaie de eseuri, sâmbătă dimineaţa, pe terenul din Sînicolau Mic. Studenţii de la CSU Aurel Vlaicu Arad nu au avut milă de RC Bârlad, obţinând o (nouă) victorie reconfortantă, scor 59-0 şi punctul bonus cuvenit.
ARAD. Luptele interne de la Timişoara dă curaj celor de la UTA, care ar putea promova şi de pe locul 3.
ARAD. Hăşmaş şi comuna Şiria sunt trecute pe lista celor mai frumoase sate din România şi vor fi promovate ca obiective turistice.
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
1
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4