SEBIŞ. Cel puţin interesantă afirmaţia lui Gheorghe Feieş, primarul oraşului Sebiş, care nu renunţă la gândul promovării: „Nu am abandonat lupta pentru promovarea în eşalonul doi al fotbalului românesc, chiar dacă acest obiectiv nu va fi realizabil în acest an”.
ARAD. Europarlamentarul Iosif Matula a susţinut în plenul Parlamentului European promovarea unor economii eficiente şi cu emisii scăzute de dioxid de carbon, subliniind rolul pe care conferinţa de la Durban îl va juca în acest sens: „în cursul pregătirilor pentru Conferinţa de la Durban, trebuie să ţinem cont de noi obiective în domeniul adaptării infrastructurii energetice actuale şi sprijinirii măsurilor de creştere a investiţiilor eficiente pentru tehnologiile cu emisii reduse de carbon”.
ARAD. Omul de afaceri Maschio Gaspardo a primit Placheta de Aur şi „Diploma de Excelenţă” a UVVG.
Arad.Două victorii au adus „Bătrâna Doamnă” până pe locul 4 în clasamentul seriei vest a ligii secunde.
Alba Iulia. Preşedintele clubului UTA, Giovanni Catanzariti a fost supărat după meciul pierdut de echipa sa la Alba Iulia, cu Unirea şi – pentru prima dată – a vorbit de schimbarea obietivului.
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
1
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4