Membrii Asociaţiei au prevăzut că protestarii din Piaţa Revoluţiei ar putea avea conflicte cu susţinătorii lui Băsescu. Aşa a şi fost, a ieşit scandal.
Arădenii care au manifestat, astă iarnă, pentru demisia lui Traian Băsescu, vin, astăzi, să îşi reconfirme principala revendicare. Ei se adună astăzi, de la ora 17,00, pe platoul din faţa Palatului Administrativ.
ARAD. Nu este vorba despre Cătălin din "Luceafărul ", ci despre Cătălin Lazurcă, proaspăt consilier MC-L, care- s-a dezlegat misterul- a organizat manifestarea "democraţia e în stradă", din faţa primăriei.
Arad. Se apropie ziua în care CLM încearcă să se constituie iar reacţiile la prima încercare nu s-au lăsat desigur aşteptate. Una dintre ele a fost făcută publică de Ionel Schlesinger, preşedintele Comunităţii evreilor din Arad, şi vorbeşte despre momentul petrecut miercuri la Filarmonică.
Încă o zi în care Piaţa Avram Iancu s-a dovedit neîncăpătoare. E vorba de ziua de duminică, când posesorii de biciclete au luat cu asalt piaţa, la convocarea organizatorilor (Alternativa Civică Arădeană) Marşului Bicicliştilor.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 08-11-2026 sunt următoarele:
Local
Pecica a găzduit primul eveniment din acest an al campaniei naționale „Doar pentru că nu se plânge, nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine!”
Local
Unul, în vârstă de 20 de ani, a fost reţinut pentru încălcarea ordinului de protecţie, altul de 18 ani a primit ordin de protecţie pentru hărţuirea unei persoane.
Local
Poliţiştii arădeni au depistat, în ultimele 48 de ore, mai mulţi bărbaţi care au săvârşit infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.
ARADON Sport local
Echipa lui Cristi Sculici a dat lovitura la Pecica în min. 90! Sântana nu a rezistat liderului.
Local
Conferința Asociației Consorțiului Universităților Private din România și Republica Moldova.
Mapamond
Polonia își plânge morții atacului armat de sâmbătă dintr-o piață din centrul Cracoviei, care a răpit viața a șase persoane, în timp ce anchetatorii continuă să caute mobilul atacului, relatează duminică dpa.
2
România
Stația meteorologică Miercurea-Ciuc a înregistrat duminică dimineață cea mai scăzută temperatură din țară, de minus 10,5 grade Celsius, valoare situată sub media perioadei, dar care nu reprezintă un record pentru această dată, arată datele furnizate AGERPRES de Paul Cioban, meteorolog de serviciu la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu.
Local
MOCREA. Un incendiu a izbucnit duminică, în jurul orei 11:00, la o anexă gospodărească din localitatea Mocrea.