Având în vedere avertizarea Administraţiei Naţionale de Meteorologie de vreme rea în care se atrage atenția că se vor înregistra temperaturi maxime preponderent negative, iar dimineaţa şi noaptea va fi ger în nord, nord-est şi centru şi local în restul zonelor, cu minime termice sub -10 grade, până în jurul a -18 grade în depresiuni, Poliţia Română recomandă prudenţă în trafic și vine cu câteva sfaturi.
Conducerea Filialei județene Arad a Veteranilor de Război ţine să îi avertizeze pe membrii săi asupra acţiunilor unor indivizi dubioşi care încearcă să obţină date personale, la domiciliu, nu se ştie în ce scopuri.
Poliţiştii arădeni au lansat campania de prevenire „Fii prudentă! Poţi preveni tâlhăria”, adresată femeilor.
Local
Accidentul s-a petrecut vineri seara, în jurul orei 22:00, în municipiul Arad pe strada Voinicilor. Din primele cercetări la volanul mașinii era un tânăr de 26 de ani din Vladimirescu.
Local
Ziua Administrației Arădene a fost marcată în Piața Catedralei cu o defilare, ridicarea drapelului pe catarg, dar și mai multe concerte. Totul a culminat cu un foc de artificii.
4
Local
Incidentul s-a produs cu puțin înainte de începerea manifestărilor pregătite pentru a marca Ziua Administrației Arădene.
15
Local
Polițiștii de la Imigrări din Arad au condus sub escortă șapte migranți prinși în timp ce încercau să iasă ilegal din România.
4
Local
Secția cu predare în limba germană a Liceului Tehnologic „Ștefan Hell” din Sântana invită publicul la Maibaumfest – Sărbătoarea Pomului de Mai.
2
Local
Premierul slovac Robert Fico, grav rănit miercuri prin împuşcare într-o tentativă de asasinat, a fost vineri operat din nou şi starea sa se menţine gravă, potrivit declaraţiilor directoarei spitalului unde este internat şi ale ministrului de interne, Robert Kalinak, transmit agenţiile AFP şi TASR.