ARAD. Vicepreşedintele PDL, senatorul Traian igaş, spune că USL Arad nu cunoaşte propria politică la nivel național privind reorganizarea teritorial administrativă.
ARAD. Deputatul Marius Göndör răspunde la acuzele aduse de preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar, transmiţându-i că „meseria de dascăl, chiar şi în politică, se învaţă. Domnul Căprar nici ca suplinitor nu poate fi în politică, după câte eşecuri a avut, iar până la a da lecţii competente e drum lung”.
ARAD. Deputatul PSD Ciprian Luca acuză autoritățile județene de incompetență. Demnitarul arădean își argumentează afirmația prin tergiversarea de către Consiliul Județean a organizării licitației și implicit a atribuirii contractului de furnizare a cornurilor zilnice necesare în școlile din municipiu și județ.
ARAD. La reuniunea USL de la Murighiol a fost bătut în cuie algoritmul desemnării candidaţilor de către partidele componente ale Uniunii. Astfel, aşa cum anunţa Victor Ponta, va fi respectat principiul parităţii între ACS (PSD+UNPR ) şi ACD (PNL+PC).
Mapamond
Autoritățile elvețiene i-au audiat proprietarii francezi ai barului Le Constellation din stațiunea de schi Crans-Montana, după ce un incendiu devastator în subsolul localului a provocat moartea a 40 de persoane și rănirea a peste 100, relatează Reuters și AFP.
România
Descoperirea șocantă a avut loc în prima zi a anului 2026 (1 ianuarie).
Local
Viitorii miri care își planifică nunta în anii 2026 și 2027 trebuie să țină cont de rânduielile Bisericii Ortodoxe, care prevăd anumite perioade de post și zile de sărbătoare în care nu se oficiază cununii religioase.
Mapamond
Un bărbat de circa douăzeci de ani s-a dezbrăcat complet vineri în fața împăratului Japoniei și a familiei sale, care salutau publicul cu ocazia Anului Nou, a relatat presa japoneză, preluată de AFP.