ARAD - PSD şi PD-L şi-au împărţit „frăţeşte” funcţiile de şefi şi la ocoalele silvice. PSD a primit Chişineu Criş, Sebiş, Radna, Bârzava şi Ceala, iar PD-L, Gurahonţ, Beliu, Valea Mare, Lipova şi Săvârşin.
Preşedintele PSD Bucureşti şi coordonator al organizaţiei de Giurgiu, Marian Vanghelie, a declarat joi că Mădălin Voicu a fost dat afară din partid pentru că a adus deservicii organizaţiei, dar şi preşedintelui PSD, Mircea Geoană, el susţinând că prin excluderea sa "a căzut scroafa din pom".
ARAD - Ţărăniştii arădeni acuză PSD şi PD-L Arad că se războiesc de ochii lumii, dar au „trunchiul doctrinar” comun.
ARAD - Ceea ce ziarul nostru a prezentat pe 1 aprilie - nu
este, din păcate, o păcăleală - ,
în exclusivitate, s-a adeverit. Pesediştii
arădeni i-au pus gând rău lui Stelian
Văduva, directorul Direcţiei de Sport a
Judeţului Arad, postul său fiind
râvnit de înfometata clientelă
politică.
ARAD - Deputatul Ciprian Luca (PSD) consideră benefice
prevederile legii privind sprijinirea cultelor.
ARADON Sport local
Şimandul a găzduit Cupa Fair Play, ediţia 16 şi Crosul Olimpic, ediţia 14.
Local
Un transport agabaritic va tranzita județul Arad, în drum spre Rafinăria PetroBrazi.
Local
Parlamentul European a aprobat 14,3 milioane de euro pentru România din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene.
Local
A mai rămas aproximativ o lună de zile până la eclipsa solară care va putea fi văzută din județul nostru.
Local
Un bărbat din Gătaia, dispărut de aproximativ două săptămâni, este căutat și în județul nostru.