Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Nădlac II Autostradă au descoperit un microbuz marca Mercedes Benz, model Sprinter, în valoare de 11.300 de euro, căutat de autorităţile din Marea Britanie. Autovehiculul - înmatriculat în Marea Britanie - era condus de un cetățean român în vârstă de 32 de ani.
România
Premierul Ilie Bolojan transmite că recesiunea tehnică temporară face parte din costul anticipat al tranziției către o economie solidă.
Local
Sprijin financiar de urgență pentru sectorul pomicol afectat de înghețul târziu din primăvara anului 2025.
Mapamond
Secretarul de stat american Marco Rubio a subliniat legăturile strânse dintre Statele Unite şi Europa înainte de plecarea sa la Conferinţa de Securitate de la Munchen, informează vineri dpa.
2
România
Carrefour face un pas major în reorganizarea operaţiunilor sale internaţionale şi intră în negocieri exclusive pentru vânzarea afacerii din România către Pavăl Holding.
2
Mapamond
O Uniune Europeană mai rapida și mai eficienta: liderii celor 27 de state membre ale UE s-au angajat joi să aplice reforme pentru a redresa competitivitatea economiei, care să reziste mai bine presiunilor din partea Chinei și a Statelor Unite, transmite AFP.
4
România
Televiziunea Națională a anunțat joi seară cei zece finaliști ai Selecției Naționale care vor concura pentru un loc în finala de la Viena a concursului Eurovision Song Contest.