Inspectorii Serviciului Control Urbanism şi Disciplină în Construcţii efectuează acţiuni de verificare la clădirile din zona protejată a monumentelor istorice privind amplasarea unor mijloace publicitare fără autorizaţie de construire. Verificările sunt realizate în zona centrală pe străzile Memorandumului, Napoca, Eroilor, 21 Decembrie 1989, Iuliu Maniu, Regele Ferdinand, Horea, P-ţa Mihai Viteazu, Piaţa Unirii şi Universităţii.
Reglementările privind aplicarea legii publicităţii, adoptată de curând, vor fi dezbătute, pe capitole, în consiliul municipal.
Va invitam sa urmariti primele spoturi publicitare pentru Dacia Logan si Sandero. Daca sunteti curiosi sa aflati mai multe prin intermediul acestor reclame, atunci va invitam sa cititi mai departe.
Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect la adresa președintelui Nicușor Dan, având în vedere că social-democrații au anunțat că nu îl susțin înainte ca decretul de nominalizare să fie publicat în Monitorul Oficial.
ARAD. Sala Sporturilor Victoria din oraşul nostru va deveni, în perioada 1–4 octombrie, scena uneia dintre competițiile importante dedicate tinerei generații de gimnaste ritmice din România - Campionatul Național pentru Junioare II, III și IV.
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost scos luni din sediul DIICOT având cătușe la mâini, după ce a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri.
Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar.
Zeci de echipe din vestul țări, dar și maghiarii de la Bekescsaba au participat la competiție.
Doar la Liga de Tineret s-a pierdut și șansele de a accede în play-off sunt tot mai mici.
Ambasada Ordinului Suveran Militar de Malta în România a anunțat luni că nu a emis niciun document pe numele lui Călin Georgescu.
1
Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.