ARAD. Mâine, Partidul Conservator va împlini 130 de ani de la înfiinţare. Astăzi, conservatorii arădeni au organizat o conferinţă de presă, în care au prezentat o „scurtă istorie” a partidului, cu accentul pe evoluţia acestuia după reînfiinţare, în 1992, sub denumirea de Partidul Umanist.
La Tribunalul Municipiului Bucureşti a fost depusă, de către câţiva conservatori, documentaţia pentru înfiinţarea Partidului Puterii Umaniste (social liberal).
SR Auto Group au lansat imagini cu ultimul lor proiect, un Ferrari 458 Italia Rosso Corsa.
Selecţionata Angliei a învins reprezentativa Serbiei cu scorul de 1-0 (1-0), duminică seara, pe Arena AufSchalke din Gelsenkirchen, într-un meci din Grupa C a Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania.
Selecţionatele Danemarcei şi Sloveniei au terminat la egalitate, 1-1 (1-0), duminică seara, la Stuttgart, în primul său meci din Grupa C a Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania.
Premianții acestor alegeri sunt cei 22 de primari de comune și 3 primari de orașe au obținut scoruri de peste 70% la ultimul scrutin, plus Călin Bibarț și Iustin Cionca, învingători în lupta pentru adjudecarea celor mai vizibile și importante funcții, cea de Primar al Municipiului Arad respectiv de Președinte al Consiliului Județean.
Tamponarea a avut loc între două autoturisme, iar o femeie a fost rănită.
Rezultatele extragerilor loto din data de 16-06-2024 sunt următoarele:
Selecţionata Olandei a învins naţionala Poloniei cu scorul de 2-1 (1-1), duminică, pe Volksparkstadion din Hamburg, într-un prim meci din Grupa D a Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania.
Mai mulţi deţinuţi dintr-un centru de arest preventiv din Rostov, în sudul Rusiei, care luaseră duminică ostatici doi angajaţi, au fost ucişi de forţele speciale, transmite Reuters, care preia de la agenţia de presă rusă Interfax.
Dominic Fritz i-a anunțat duminică pe colegii din USR că nu mai candidează pentru șefia partidului, asta după ce Cătălin Drulă a transmis la începutul săptămânii că demisionează.
2
Poliţia din Hamburg a anunţat că a împuşcat şi rănit un bărbat care a ameninţat că îi atacă pe membrii forţelor de ordine cu un târnăcop şi un cocktail Molotov, înaintea meciului de fotbal Polonia - Olanda de la EURO 2024, informează AFP.