Chiar dacă alegerile la organizaţia judeţeană PC Arad ar trebui să aibă loc abia anul viitor, preşedintele Mircea Purcaru a declarat că la toamnă, în septembrie sau octombrie, va avea loc Conferinţa Judeţeană.
ARAD. Preşedintele conservatorilor arădeni, Mircea Purcaru, este de părere că, deşi fiecare partid din cadrul USL va avea o largă autonomie în privinţa activităţii politice, ar fi bine ca problemele importante să fie dezbătute în continuare în cadrul Uniunii.
ARAD. Preşedintele Consiliului Naţional pentru Întreprinderi Private Mici şi Mijlocii din România - Filiala Arad, Mircea Purcaru, a fost prezent pentru două săptămâni în China. Omul de afaceri arădean a revenit cu idei noi despre cum ar trebui să se dezvoltate economia locală şi despre cât de importantă este asigurarea unei pieţe de desfacere pe plan local.
ARAD. Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, a recunoscut că nu mai sunt şanse ca organizaţia să propulseze doi candidaţi pe listele USL, trebuind să se mulţumească doar cu un colegiul, respectiv Colegiul deputaţial 2 din municipiu. Cât despre persoana care urmează să lupte cu democrat liberala Claudia Boghicevici, tot nu se ştie cine este.
ARAD. Luni, preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, a fost prezent, la Bucureşti, la şedinţa Biroului Politic.
Local
Mai mulți bani produși de deținuții angajați, mai mulți participanți la activitățile de reintegrare socială și mii de elevi informați despre delincvența juvenilă.
Mapamond
UE trebuie să elimine obstacolele din piața unică ce o împiedică să devină un veritabil gigant global și trebuie să facă progrese într-un fel sau altul, dacă nu este posibil cu toți Cei 27, atunci prin mecanismul cooperării consolidate, a declarat miercuri Ursula von der Leyen în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg.
UT Arad
„Jucătorii și stafful tehnic au avut prime consistente pentru aceste meciuri, iar în contracte există bonusuri speciale pentru calificarea în play-off”.
Local
Rectorul UAV spune că a fost victima unei campanii de denigrare declanșate de două persoane și declară că se va întoarce la conducerea universității “cu inima plină de recunoștință”.
România
Curtea Constituțională a României a amânat din nou, pentru 18 februarie, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților, au precizat, miercuri, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Local
Aproape 160 de mii de apeluri la numărul unic de urgență 112 au efectuat arădenii în decursul anului 2025, media fiind de aproximativ 435 de apeluri pe zi.
Local
Comisarul șef de poliție Marius Oancea, șef al Poliției Orașului Ineu, a fost împuternicit pe funcția de șef al Poliției Municipiului Arad, începând cu data de 11 februarie 2026.
Local
În jur de 100 de preșcolari de la Colegiul Național „Vasile Goldiș” au participat la o activitate de educație rutieră organizată de Inspectoratul de Poliție Județean Arad.