Pe Livia Pescar o știți din presa locală. Cu siguranță, i-ați văzut numele în ziar sau pe site-urile de știri arădene sau la tv. Ea este cea care oferă declarații presei atunci când în Arad au loc evenimente care ajung să fie anchetate de Poliție. Este purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad din anul 2021. Recent, inspectorul principal de poliție Livia Pescar s-a întors dintr-o misiune internațională ce a avut loc la Sevilla, Spania, organizată de Biroul Atașatului de Afaceri Interne la Madrid.
Mapamond
Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News joi seară, citând un înalt oficial american, transmite vineri AFP.
Local
„Perla Munţilor Apuseni” este un adevărat colţ de rai, concentraţia de ozon fiind cea mai ridicată din România.
Local
Forumul Economic Internațional de la Arad a început cu dezbaterile despre crizele actuale și viitoare, impactul lor în economie și măsurile ce pot fi luate.
Local
Președintele Organizației Municipale PNL Arad, Sergiu Bîlcea, a anunțat că va candida în echipa liberală pentru Consiliul Județean Arad.
3
România
Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, a declarat, joi, la Sofia, că în urmă cu două zile a propus Consiliului să stabilească în acest an data la care să se elimine controalele interne la frontierele terestre pentru România şi Bulgaria.
2
Local
Primăria va interveni cu tratament chimic și împotriva țânțarilor adulți, dar și a căpușelor.
Advertorial
ADVERTORIAL. Un interviu cu Dr. Ravindra Singh, Medic primar Gastroenterologie, Policlinica Arad, Rețeaua de sănătate Regina Maria.
Ştiri sportive
Selecţionata României a fost repartizată în Grupa B, alături de echipele Muntenegrului, Cehiei şi Serbiei la Campionatul European de handbal feminin - EHF EURO 2024, potrivit tragerii la sorţi efectuate joi seara, la Viena.