ARAD. S-a subţiat, de-a lungul acestui an, numărul pensionarilor din judeţul Arad. Dacă la începutul lui 2014, în evidenţele Casei Judeţene de Pensii figurau 117.648, la începutul lunii decembrie 2014 erau înregistraţi cu 1.002 mai puţini.
Pensia medie în judeţ este cu mult mai mică decât cea calculată la nivel naţional, chiar mai mică decât cea calculată pentru anul 2012!
Paradoxal, deşi bugetul CJA pe acest an este mai mare decât cel pe anul trecut, banii propriu-zişi vor fi mai puţini.
ARAD. Proiectul de buget național pe 2014 lovește în județul nostru din toate direcțiile. După ce pasajele de pe centură nu vor primi niciun leu la anul, chiar dacă lucrările sunt finalizate în proporție de peste 50 la sută la ambele, acum și Aradul primește o lovitură.
ARAD. Edificatoare pentru efectul furiei zăpezii asupra procesului electoral este situaţia Secţiei de votare 102, de la patinoar.
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
1
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
1
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4