aradon.ro Web analytics

BUCUREŞTI. Arădeanca Isabela Rabotka a fost aleasă în funcția de vicepreședinte al Curții de Arbitraj a PNL. Alegerea conducerii Curţii de Arbitraj a avut loc marţi, 15 iulie, la Palatul Parlamentului din Bucureşti, dintre membrii aleşi la ultimul Congres al PNL din 28 iunie 2014.
ARAD. Preşedintele organizaţiei municipale PNL Arad, Florin Galiş, este somat de către Isabela Rabotka, membru al Curţii de arbitraj a PNL, să îşi prezinte de urgenţă demisia, nu să aştepte ca alţii să îi ceară să rămână mai departe pe funcţie. Liberala arădeană îl acuză pe Galiş de toate relele care s-au întâmplat în PNL de 5 ani încoace.
ARAD. Isabela Rabotka a fost proaspăt aleasă în Comisia de Arbitraj din cadrul Partidului Naţional Liberal, însă ascensiunea sa în partid se pare că nu se va opri aici.

Local

Daune de peste 300 de mii de euro pentru un accident
Șoferii vinovați de producerea unui accident cu 17 victime, în 2021, în apropiere de PTF Nădlac II, au fost condamnați de Judecătoria Arad, în primă instanță.

România

Părinții din Bihor care și-au retras 4 copii de la școala de stat pentru homeschooling, condamnați definitiv
Curtea de Apel Oradea a pronunțat, joi, sentința definitivă în cazul celor doi părinți din Bihor acuzați de împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu după ce și-au retras patru copii de la școală pentru a-i înscrie în sistemul de învăţământ de tip homeschooling.

Local

POLITIC. Liceele şi Cetatea Şoimoş, sub lupă
Învăţământul, pe de o parte, şi Cultura, pe de altă parte, sunt printre priorităţile Cristinei Ciorogar.

Local

Codrin Vlad, înlocuit de Ovidiu Toma, în CLM Arad
Procedura este în derulare. USR l-a nominalizat pe Ovidiu Toma, „următorul candidat de pe listă”.

Local

Iniţiativă occidentală la Nădlac: chemaţi la cules de mazăre
Un fermier din Nădlac îi cheamă pe oameni să îşi culeagă singuri mazărea şi să plătească după cum cred ei de cuviinţă. 2

ARADON Sport local

Cupa Dana Dodean la tenis de masă, în luna iunie
ARAD. Cea de-a doua ediție a Cupei Academia Daniela Dodean la tenis de masă va avea loc în perioada 6-9 iunie 2024, în sala Facultății de Educație Fizică și Sport a Universității Aurel Vlaicu din Arad.

Local

Restricții de circulație prelungite în Subcetate, între sensul giratoriu și podul rutier Micălaca
Deși inițial municipalitatea a anunțat restricții între 11 aprilie-10 mai,reabilitarea carosabilului nu au fost încă finalizată. De vină ar fi zilele libere și intervențiile neprevăzute.

România

Spitalul de Ortopedie-Traumatologie: Florin Piersic a fost transferat, se prezintă cu o stare generală gravă
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale într-un comunicat remis presei.

Local

Expoziție Nicolae Grigorescu, la Arad
Complexul Muzeal Arad, în colaborare cu Art Safari, organizează un nou eveniment de anvergură națională la Muzeul de Artă. 1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.