UPDATE 3. Mâine la ora 13.00, în sala Rotondă, va avea loc ceremonia de instalare a doamnei Florentina Horgea în funcţia de Subprefect al Judeţului Arad. La eveniment va participa şi domnul Constantin Mihart, Director General al Direcţiei pentru Îndrumarea şi Controlul Instituţiei Prefectului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
ARAD. Avocatul Radu Scorobete, din Lipova, a fost trimis în judecată de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, acesta fiind acuzat de cumpărare de influenţă.
Expoziție personală de fotografie a lect. univ. dr. Teodor Radu Pantea EFIAP/s, M.AAFR, Hon AAFR.
ARAD. Trei spectacole extraordinare sunt pregătite pentru ziua a treia a Festivalului de Teatru Nou, dintre care două cuprinse în secţiunea FOCUS, dedicată regizorului Radu Afrim.
ARAD. Avocatul Radu Scorobete ne-a contactat pentru a dezminţi anumite informaţii care au circulat în spaţiul public despre el. Practic, este vorba despre informaţiile care se referă la reţinerea lui ca urmare a unei dări de mită.
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.
Local
Evenimentul s-a petrecut vineri seara, aproape de miezul nopții. Tânărul a rămas fără permis pentru 150 de zile.
România
Cei 69 de pompieri români care au acționat timp de două săptămâni în Republica Serbia revin în țară, sâmbătă, după ce au fost alături de pompierii și autoritățile din țara vecină în lupta cu incendiile de vegetație care au afectat suprafețe întinse și comunități întregi.
1
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, pe parcursul zilei de sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 21:00.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, ce vizează o mare parte din țară, inclusiv Aradul, pe întreg parcursul zilei.