Şapte tenismeni din oraşul nostru se află în Top 100 al Federaţiei Române de Tenis, la diferite categorii de vârstă.
Avem subprefect, dar nu avem încă prefect. Radu Stoian a fost instalat marţi, în prezenţa secretarului de stat din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, Viorel Fifor, în funcţia de subprefect al judeţului Arad.
CLUJ-NAPOCA. Directorul Comisariatului Judeţean pentru
Protecţia Consumatorilor Cluj, Mircea Radu, a declarat
că în urma discuţiilor avute cu
reprezentanţii Wizz Air a ajuns la concluzia că
vinovaţi de întârzierile repetate ale
zborurilor se fac reprezentanţii firmei de handling
THS. Video
ARAD - Seria neagră, de cinci jocuri fără
victorie, l-a determinat pe Sandu Ion - omul care
asigură, probabil, cele mai bune condiţii pentru
un club de Liga III - să convoace o
întâlnire cu antrenorul Radu Anca şi
conducătorul Marcel Coraş.
ARAD - Preşedintele Societăţii „Amicii
Regelui Mihai”, Tiberiu Dekany (foto), consideră
că principele Radu are dreptul să candideze la
Preşedinţia României, dar aceasta nu
înseamnă că trebuie să îl
şi voteze neapărat.
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.
Local
Evenimentul s-a petrecut vineri seara, aproape de miezul nopții. Tânărul a rămas fără permis pentru 150 de zile.
România
Cei 69 de pompieri români care au acționat timp de două săptămâni în Republica Serbia revin în țară, sâmbătă, după ce au fost alături de pompierii și autoritățile din țara vecină în lupta cu incendiile de vegetație care au afectat suprafețe întinse și comunități întregi.
1
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, pe parcursul zilei de sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 21:00.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, ce vizează o mare parte din țară, inclusiv Aradul, pe întreg parcursul zilei.