ARAD. Deputatul USL Dorel Căprar este raportor în cadrul proiectului Raportul privind investiţiile sociale. Scopul comisiei din care face parte deputatul arădean este determinarea nivelului în care Guvernul României satisface cerinţele şi a recomandările formulate de Comisia Europeană (CE) în tot ceea ce înseamnă investiţii sociale.
ARAD.Comisia pentru dezvoltare regională a Parlamentului European a adoptat miercuri, 10 octombrie,Proiectul de aviz referitor la propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind un mecanism al Uniunii de protecție civilă.În calitate de raportor al Grupului Partidului Popular European (PPE), europarlamentarul Iosif Matula a negociat cu succes în vederea instituirii Capacității de răspuns europene în situații de urgență sub coordonarea Comisiei Europene.
Local
Pompierii voluntari de la Vinga au intervenit în sprijinul oamenilor afectați de fenomenele meteorologice severe care au afectat localitatea.
România
Consiliul Politic Național al PSD a decis, în unanimitate, ca Partidul Social Democrat să participe la formarea unei majorități parlamentare care să susțină un nou Guvern.
1
România
PSD a decis, duminică, în ședința Consiliului Politic Național să susțină în Parlament învestirea Guvernului condus de Adrian Veștea și să participe la guvernare, potrivit unor surse politice.
România
Rezultatele extragerilor din data de 21-06-2026 sunt următoarele:
Local
Duminică, 21 iunie 2026, sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în aplicare un mandat de aducere.
2
Mapamond
Vânzarea de carburanți a fost sistată duminică în peninsula ucraineană Crimeea, ocupată de Rusia din 2014 a anunțat guvernatorul numit de Moscova în acest teritoriu, Serghei Aksionov, citat de AFP.
3
Local
Meteorologii anunță că, până în 24 iunie, vom avea atât temperaturi extreme, cât și furtuni puternice.
ARADON Sport local
CSM Deva învinge cu 1-0, în deplasare, pe Athletico Vinga şi ia o opţiune serioasă la promovarea în Liga 3.