RĂPSIG - Poliţiştii Postului de Poliţie Bocsig au reuşit identificarea principalilor suspecţi în cazul unui furt de telefon mobil.
RĂPSIG - Un bărbat în vârstă de 46 de ani s-a ales cu un dosar penal după ce la domiciliul acestuia, poliţiştii au găsit două arme şi muniţie deţinute ilegal.
RĂPSIG - Drum blocat cu tractoarele şi spirite încinse la Răpsig, ieri, acolo unde sătenii au acuzat faptul că un teren din localitatea lor a fost vândut fraudulos unui cetăţeanspaniol.
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Mapamond
Un judecător federal american a blocat în noaptea de joi spre vineri proiectul de construire la Washington a unui gigantic arc de triumf dorit de președintele Donald Trump și care face obiectul mai multor contestații, la scurt timp după ce o comisie de urbanism dăduse undă verde, transmite vineri AFP.
Local
Polițiștii, pompierii și un echipaj al Ambulanței au intervenit vineri, 6 noiembrie, după ce o tânără a amenințat că se aruncă de la etajul al doilea al unui bloc din municipiu.
România
Serviciul Român de Informații (SRI) a transmis vineri că există o amenințare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Praga pe Aeroportul „Henri Coandă”. La nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, în colaborare cu instituțiile statului.
Local
Polițiștii arădeni au efectuat, vineri, 6 noiembrie, 60 de percheziții domiciliare în municipiul Arad și în mai multe localități din județ. Acțiunea a vizat un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Local
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc vineri, în Ineu. Trei persoane, între care un copil de 7 ani, au fost transportate la spital.