Liderul PC Arad (director ANIF) spune că PDL a folosi Canalul Mureşel în scop de propagandă electorală.
ARAD. Deputatul Eusebiu Pistru spune că zvonurile privind o eventuală candidatură a sa la preşedinţia PDL Arad, alături de Falcă şi Ioţcu, sunt lipsite de logică.
Arad. Deşi se zvonea că ieri este ziua în care Adrian Marţian (foto) ar putea da un răspuns cu privire la deblocarea unor sume de bani care ar fi transferate la UTA, Giovanni Catanzariti nu ştie nimic.
Local
Polițiștii arădeni au efectuat, vineri, 6 noiembrie, 60 de percheziții domiciliare în municipiul Arad și în mai multe localități din județ. Acțiunea a vizat un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Local
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc vineri, în Ineu. Trei persoane, între care un copil de 7 ani, au fost transportate la spital.
România
Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național, după ce miercuri au fost demarate procedurile de pornire a reactorului, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, potrivit SN Nuclearelectrica.
Mapamond
Peste 100 de mari companii europene au avertizat că propusele reforme ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) ar putea majora semnificativ costurile pentru industriile mari consumatoare de energie înainte ca ele să aibă resursele necesare pentru decarbonizare, ceea ce amenință investițiile și producția pe continent, transmite Reuters.
Local
În municipiu s-au înregistrat -3,3 grade Celsius, în timp ce în zonele deluroase din estul județului a fost mai cald.
România
Serviciul Român de Informații (SRI) anunță, joi seara, că au mai fost două amenințări cu bombe privind aeronave ce au aterizat pe Aeroportul Otopeni, una dintre ele vizând zborul KLM cu destinația Tel Aviv, care avea escală la București.