ARAD - Poliţiştii Secţiei nr. 1 au prins doi bărbaţi care transportau cu o maşină mai multe obiecte din fier, care în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că au fost furate din faţa blocurilor A54 şi A32, de pe strada Stupilor.
Local
Șoferii care circulă prin Lipova întâlnesc „copii” cu indicatoare în mâini, ținute deasupra capului.
ARADON Sport local
Avem tabloul celor şase echipe care vor lupta pentru podiumul Campionatului Judeţean de futsal.
ARADON Sport local
ARAD. Pregătirile pentru sezonul fotbalistic de primăvară au intrat în linie dreaptă. Liga 3 se reia peste două săptămâni, iar caravana sportului rege judeţean porneşte la drum peste o lună de zile.
ARADON Sport local
ŞIMAND. Sala de sport „Mărcuș Constantin Daniel” din Șimand a fost, recent, gazda etapei județene a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, disciplina badminton, gimnaziu şi liceu.
Local
Pe lângă solicitările privind acordarea de asistență medicală, pompierii au intervenit și pentru stingerea a patru incendii, din care trei la locuințe.