ARAD. La 20 de zile de la debutul expediției „România – o inimă pentru Asia”, protagoniştii s-au rătăcit pe drum. S-a întâmplat în cursul nopții de miercuri spre joi, în deșertul Gobi, cel mai mare deşert din Asia și al cincilea din lume ca suprafață ocupată.
COVĂSÂNŢ. Un grup de 34 de belgieni cu vârste cuprinse între 12 şi 20 de ani s-a rătăcit joi seara în Munţii Zărandului. Echipele de intervenţie a localizat grupul în zona Covăsânţ-Căsoaia la două ore şi jumătate după ce belgienii au sunat la 112. Grupul era format din 14 adulţi şi 20 de copii. Turiştii făceau parte dintr-un grup de cercetaşi veniţi în excursie.
România
Guvernul a adoptat vineri cadrul legal necesar pentru ca C.N.T.E.E. Transelectrica S.A., prin Dispecerul Energetic Național, să poată dispune, până la data de 31 august, o serie de măsuri de siguranță dacă evoluția Sistemului Electroenergetic Național o va impune.
România
Alocările bugetare guvernamentale pentru cercetare și dezvoltare (GBARD) la nivelul Uniunii Europene s-au situat anul trecut la 288,9 euro pe locuitor, o creștere de 57,7% față de 2015 (183,2 euro pe persoană), arată datele publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Advertorial
Carbenta Com - susține performanța în sport!
Local
Senatorul PNL Glad Varga anunță că Strategia pentru Biodiversitate nu impune noi interdicții fermierilor sau mediului de afaceri.
ARADON Sport local
ARAD. Două săptămâni ne desparte de startul sezonului fotbalistic 2026-2027 în Liga 4-Mavros.
ARADON Sport local
SÂNTANA. Antrenorul Adrian Abrudean a decis să nu stea doar în juniorii Vlad Trif și David Parasca între buturi, apelând la experimentatul Victor Gârlea (31 de ani).
UT Arad
ARAD. Declarațiile lui Ioan Varga, de aseară, de la finalul meciului CFR Cluj - Tromso, scor 0-5, au tulburat apele, atât pe malul Someșului, cât și cel al Mureșului.
5
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, avertizări Cod galben și Cod portocaliu de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic ridicat, valabile în jumătate din țară.