Baschetbaliste reprezentând LPS Arad (prof. Cristina Matei-Tamaş) au reuşit trei succese în primele meciuri din cadrul Festivalului Naţional de babybaschet, de la Mangalia.
Case inundate, brazi cazuti pe fire de curent, masini avariate de crengile smulse de vantul puternic, stalpi de iluminat public cazuti pe sosea si incendii izbucnite la stalpi de curent.
Tactica picăturii chinezeşti este cunoscută de către toată lumea, însă prea puţini sunt cei care conştientizează momentele în care aceasta este aplicată chiar pe pielea lor. România, în calitate de cobai al fuhrerului Merkel, suportă în mod cu totul inconştient acest tratament. Când spun inconştient, mă refer la popor, nu la cei care, aflaţi în sferele rarefiate ale puterii, sunt direct responsabil de îndobitocirea românului, condiţie esenţială pentru reuşita guvernării imperiale.
ARAD. Codul galben de vânt puternic emis, vineri, pentru Arad a fost pe deplin îndreptăţit. O furtună cum rar s-a mai întâlnit s-a abătut, în noaptea de vineri spre sâmbătă, asupra Aradului.
ARAD. Cinci garaje şi trei autoturisme aflate în interiorul acestora au fost avariate după ce un zid s-a prăbuşit peste ele în timpul furtunii violente de azi dimineață. De asemenea, o casă a luat foc după ce a fost lovită de un fulger.
Ştiri sportive
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a câștigat turneul Transylvania Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari și găzduit de BTarena din Cluj-Napoca, după ce a învins-o pe britanica Emma Răducanu cu 6-0, 6-2, în finala desfășurată sâmbătă.
UT Arad
UTA s-a poticnit acolo unde ne așteptam mai puțin. A. Roman și Odada au îngropat speranțele noastre, după greșeli copilărești cu FK Csikszereda.
3
Local
Un bărbat care, după ce și-a lovit victima, plecat cu telefonul acesteia și cu portofelul în care se aflau 100 de lei, a fost arestat preventiv.
Local
IPJ Arad anunță organizarea unui concurs pentru dobândirea calității de detectiv particular.
ARADON Sport local
Arădencele au câștigat ultima deplasare din sezonul regulat, conducând și la 30 de puncte.