Ucraina, atacată de Rusia cu „sute de drone și rachete”. Moscova anunță doborârea de drone ucrainene
Rusia a lansat asupra Ucrainei, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un atac masiv cu sute de drone și rachete, potrivit Kievului, care a provocat cel puțin zece răniți în capitală și în orașul Zaporojie, transmite duminică AFP.
Rusia nu vede niciun interes din partea Ucrainei și a țărilor europene aliate ale acesteia să negocieze un „acord de pace echitabil”, a afirmat sâmbătă ministrul rus de externe Serghei Lavrov, într-o intervenție la Adunarea Generală a ONU, și a avertizat că orice atac asupra Rusiei va declanșa un „răspuns ferm” din partea acesteia, după ce președintele american Donald Trump a cerut doborârea avioanelor rusești dacă acestea încalcă spațiul aerian al NATO, relatează agențiile AFP și EFE.
Local
Lacul Tauț, afectat de seceta din ultimul an, este în creștere pe fondul precipitațiilor din această toamnă, dar rămâne la un volum sub 50% din normalul perioadei și ar fi nevoie de încă patru-cinci luni de ploi pentru a recupera apa pierdută, au constatat specialiștii.
Evenimente
Asociația Altruism și Speranță organizează, pe 16 decembrie 2025, un concert caritabil cu Amalia Preda, în sprijinul a peste 300 de copii.
Mapamond
Președintele SUA, Donald Trump, a criticat din nou aspru Europa luni, afirmând că aceasta merge în „direcții greșite”, la numai câteva zile după publicarea de către Washington a noii strategii de securitate a Statelor Unite ale Americii, care ia în colimator mai multe probleme de pe continentul continentul european, între care și chestiunea migrației, potrivit DPA și AFP.
3
România
Președintele Nicușor Dan efectuează o vizită în Franța, iar marți va avea o întrevedere cu omologul său Emmanuel Macron, la Palatul Elysee.
4
Mapamond
Filmul „One Battle After Another”, cu Leonardo DiCaprio în rol principal, conduce nominalizările anunţate luni pentru Globurile de Aur. Iată principalele nominalizări pentru cea de-a 83-a ediţie a galei Globurilor de Aur, care va avea loc la 11 ianuarie, conform AFP.
ARADON Sport local
Antrenoarea de la FCC UAV Arad a ținut cursurile obligatorii pentru antrenorii de juniori puțin diferit, încercând „să arăt pregătirea ca un întreg proces structurat de dezvoltare pe parcursul adolescenței”.
Local
Compania de Apă a lansat concursul pentru ocuparea postului de director economic al societății.
5