aradon.ro Web analytics


Armata ucraineană a revendicat duminică recucerirea unei localităţi din sudul ţării, într-un prim succes teritorial anunţat în cadrul asaltului împotriva poziţiilor ruse din această parte a frontului, unde preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut că au loc "acţiuni de contraofensivă", relatează Reuters şi AFP.
Cardinalul italian Matteo Zuppi, pe care Papa Francisc l-a însărcinat să încerce o mediere pentru a pune capăt războiului pornit de Rusia în Ucraina, are o experienţă substanţială în astfel de acţiuni diplomatice şi va fi în noua sa misiune unicul interlocutor din partea Vaticanului cu preşedinţii rus şi ucrainean, Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski, a declarat vineri secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul Pietro Parolin, transmite agenţia EFE.

Local

Primăria din Arad, iluminată în albastru

Local

10% din cele 901 de posturi ce ar urma să fie desființate în administrație sunt ocupate
Președintele Sindicatului SCOR Arad a declarat că primăriile lucrează încă la definitivarea noilor organigrame, dar o primă evaluare arată că marea majoritate a posturilor care trebuie desființate sunt deja vacante.

Local

Parpală, achitat, dar cu sechestru pe bunuri
Caius Parpală a fost achitat, în primă instanță, în al doilea dosar în care a fost judecat pentru fapte de corupție.

Local

Jandarmii arădeni și-au prezentat activitatea din primele luni ale anului 
În cadrul unei conferințe de presă organizată de Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad, colonelul Burlan Claudiu-Daniel, șeful IJJ, și colonelul Gheorghe Constantin-Laurențiu, prim-adjunct, au prezentat activitatea desfășurată de inspectorat în primele trei luni ale anului.

UT Arad

UTA a aflat când dă peste Oțelul Galați și Farul Constanța

Local

Foto. FrühlinGsFest la Liceul German
Sărbătoare mare la Liceul Teoretic „Adam Müller-Guttenbrunn”, care sărbătorește venirea primăverii într-un mod devenit deja tradițional.

Local

FOTO | Lucrările de eficientizare energetică a Liceului „Mihai Veliciu” din Chișineu-Criș se apropie de final
Investiția, finanțată prin Administrația Fondului pentru Mediu, depășește 6,4 milioane de lei și vizează îmbunătățirea condițiilor pentru elevi și eficientizarea consumului de energie.

Local

Cinci proiecte europene în două luni!
BUTENI. Orice ce ar spune, faţa comunei Buteni a fost schimbată în bine de când Primăria a fost câştigată de Theodor Mircea Braiţi.

ARADON Sport local

A fost ONSŞ la rugby tag mixt
ARAD. Echipele Școlii Gimnaziale din Șimand și Colegiului Național „Elena Ghiba Birta” Arad au câștigat faza județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la rugby tag mixt.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.