Lungmetrajul animat „The Emoji Movie” a primit sâmbătă patru trofee Zmeura de Aur la cea de-a 38-a ediţie a galei Razzie Awards, unde s-a impus inclusiv la categoria „cel mai prost film”, în timp ce Tom Cruise şi Mel Gibson s-au numărat printre artiştii premiaţi pentru cele mai slabe interpretări actoriceşti din anul 2017, informează Reuters.