Primăria Arad şi Agenţia de Dezvoltare Regională Vest au semnat încă un contract pentru reabilitarea termică a 546 de apartamente.
ARAD. Proiectul „Reabilitarea termică a blocurilor de locuințe din Municipiul Arad – Cererea 1”, finanţat prin Programul Operaţional Regional REGIO 2007-2013, Domeniul Major de Intervenţie 1.2 „Sprijinirea investițiilor în eficiența energetică a blocurilor de locuințe” a fost prezentat miercuri de primarul Gheorghe Falcă şi specialiştii din cadrul Primăriei.
O firmă din Mehedinţi a câştigat contractul de execuţie a lucrărilor de reabilitare la Palatul Cultural.
Faţada imobilului de pe Revoluţiei 68 a intrat în reabilitare. Este o clădire pe care se mai văd urmele de gloanţe...
Lista cu primele 59 de blocuri pentru a căror reabilitare termică se cer fonduri nerambursabile, aprobată de CLM.
UT Arad
Primul meci acasă pentru elevii lui Adrian Mihalcea este contra celor de la Oțelul.
Local
Senatorul Glad Varga a subliniat „Dacă președintele decide să nominalizeze un premier de la PSD, PNL va trece în opoziție”.
Local
La fel ca anul trecut, și ediția de anul acesta a festivalului Underground are o secțiune dedicată filmului. Pe 27 și 28 iunie, filmele de scurt și mediu metraj vor fi proiectate pe ecranul sălii mari a Cinematografului Arta din municipiu.
Local
Ziua Drapelului Național a fost sărbătorită vineri, 26 iunie, la Arad, printr-un ceremonial militar și religios desfășurat în Piața Catedralei.
UT Arad
Arădenii au prelungit înțelegerea cu fotbalistul kenyan până în vara anului 2028!
Local
Congresul PNL a contribuit la clarificarea situației partidului, consideră Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad.
Local
Traficul greu va fi interzis atât pe drumurile județene, cât și pe cele naționale și pe autostrăzi, din cauza valului de căldură.
Local
Într-un comunicat de presă, consilierul local USR, Dorian Curcanu, solicită implicarea autorităților locale pentru a remedia problemele platformelor de gunoi.