Conferinţa de presă de ieri susţinută de prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, a început cu un moment de reculegere în memoria scriitorului Baruţu T. Arghezi, care s-a stins din viaţă, miercuri, 25.08.2010, la venerabila vârstă de 84 de ani.
ARAD - Primul examen postdoctoral din proiectul strategic POSDRU la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad.
ARAD - Universitatea Nyíregyháza în parteneriat cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” aplică cu succes proiectul „Studiul in vitro al unor extracte vegetale de origine naturală, cu accent pe efectul lor potenţial antitumoral” desfăşurat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013, finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, cu aproximativ 500 mii euro.
ARAD - Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă că UVVG este promotoarea proiectului Parcului natural „Codru Moma” în suprafaţă de peste 44.000 ha.
ARAD - Tineri care au avut medii de peste 9,90 în liceu au decis să-şi continue studiile la Universitatea „Aurel Vlaicu”.
ARADON Sport local
ARAD. Am ajuns la prima etapă din returul sezonului regulat în Liga a III-a, așa că avem, din nou, derby Arad. La Pecica, Progresul dă peste Viitorul. Cealaltă echipă din județul nostru, Unirea Sântana, dă peste liderul clasamentului, Unirea Alba-Iulia.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 05-11-2026 sunt următoarele:
Local
Lucrările de asfaltare de pe Calea Radnei și bulevardul Iuliu Maniu s-au încheiat. Șoferii scapă de restricțiile care au îngreunat circulația în ultimele săptămâni.
Local
Un tânăr de 18 ani a ajuns la spital, joi după-amiază, în urma unui accident rutier produs între localitățile Beliu și Comănești. Victima a fost găsită în stare de inconștiență, dar cu semne vitale.
Local
Cei patru polițiști de frontieră implicați în dosarul de luare de mită instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad au fost reținuți pentru 24 de ore.
ARADON Sport local
ZĂBRANI. În organizarea Asociaţiei Sportive Proactivi pentru Viitor Arad, în parteneriat cu Domeniile Mairovitz din Zăbrani (director Eugen Mairovitz), Primăria Zăbrani şi Centrul Cultural Judeţean Arad, sâmbătă, 7 noiembrie, ora 10,30, are loc etapa a treia a Crosului Cetăţii, ediţia 7, ultima din acest an.
Local
Acestea sunt repartizate în 19 zone care acoperă întreg municipiul Arad.
ARADON Sport local
Naţional Sebiş reprezintă judeţul Arad la turneul organizat de Academia Gherasim Olar.
Local
Târgul se va desfăşura în perioada 14 noiembrie 2026 – 10 ianuarie 2027 în Piața Catedralei, Parcul Reconcilierii și platoul din fața Palatului Administrativ.