Cea mai frumoasă şi mai aşteptată sărbătoare este cu siguranţă Naşterea Domnului, sărbătoare ce ne face mai buni, mai altruişti şi mai sensibili.
SĂVÂRŞIN. Reşedinţa regală de la Săvârşin nu este o atracţie pentru Regele Mihai doar în sezonul rece, ci şi în plină vară. Majestăţile lor Regele Mihai și Regina Ana, alături de Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare și Principele Radu, au venit de sâmbătă la domeniul de la Săvârşin.
SĂVÂRŞIN. A fost mare onoare pentru credincioşii din Săvârşin să-i aibă alături de ei, la slujba din a doua zi de Paşti, pe Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu.
Atrium Mall vă invită miercuri, 19 februarie, începând cu ora 17.00, la o lansare de carte regală. ASR Principele Radu al României va fi prezent în mall, unde va lansa cele mai recente volume regale publicate la editura Curtea Veche: “Margareta. Portretul Principesei Moștenitoare și “Crăciunul regal”.
SĂVÂRŞIN. Aşa cum se ştie, Familia Regală a României îşi petrece Craciunul la Săvârşin. Începând de duminică şi până în ajunul Crăciunului, programul evenimentelor publice cuprinde primirea mai multor grupuri de colindători în Muzeul Regal al automobilului şi în Satul Regal situat la intrarea pe Domeniul Regal Săvârşin.
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
Local
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile.
Local
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.
Local
Primăria şi CTP intenţionează, astfel, să facă transportul public mai accesibil și să răspundă mai bine nevoilor tuturor călătorilor, inclusiv celor cu deficienţe de vedere.
Local
Pentru Bianca-Georgiana Tucan, drumul început dintr-o experiență dificilă din copilărie a devenit unul al învățării și al responsabilității.
Local
ARAD. Vineri, jandarmii arădeni au fost gazdele elevilor de la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Pecica, în cadrul programului național „Școala altfel”.
Local
Duminică, 8 noiembrie 2026, sunt celebrați Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, considerați conducători ai cetei îngerilor.