Echipajul Francois Delecour-Dominique Savignoni a câştigat etapa a 6-a a CN de Raliuri Dunlop, Raliul Aradului.
Arad. Îl vor pe rege înapoi. Este vorba de „Amicii Regelui Mihai”, care în numele asociaţiei vor depune un memoriu la Parlament, Guvern şi Preşedinţie în care vor solicita modificarea Constituţiei după modelul celei din 1923 şi reinstaurarea monarhiei.
Arad. Mesaj de Crăciun, de la castelul din Săvârşin. Este vorba de mesajul de Crăciun al Regelui Mihai. Un mesaj care dă mult de gândit în condiţiile în care majestatea sa crede că „viaţa noastră publică lasă încă de dorit”, dar speră să fie găsită puterea de a îndrepta lucrurile.
Atmosfera de Crăciun a cuprind domeniul regal de la Săvărșin. Bradul e îmbodobit și deja au sosit colindătorii. Ca în fiecare an, Familia Regală a României petrece sărbătorile de iarnă la Castelul de la Săvârșin și deschide larg porțile celor care vin cu colindul. Alături de Majestățile Lor regale Regele Mihai și Regina Ana sunt Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta, Principele Radu, Principesa Maria, Principele Nicolae și sora lui, Elisabeta Karina.
Pe rege il stiţi sau , ma rog, aţi auzit aproape toţi de Majestatea Sa, pasionat colecţionar de maşini de epocă. Folclorul din zona Săvîrşinului este cunoscut şi promovat cu mult succes de actualul primar, Ioan Vodicean, realizator de emisiuni de acest profil la televiziunile locale.
Mapamond
Conform constatărilor preliminare ale Comisiei Europene, rețeaua socială TikTok încalcă legislația UE, expunând continuu utilizatorii la conținut care le poate afecta sănătatea mintală și dispoziția, transmite vineri dpa.
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
1
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Mapamond
Un judecător federal american a blocat în noaptea de joi spre vineri proiectul de construire la Washington a unui gigantic arc de triumf dorit de președintele Donald Trump și care face obiectul mai multor contestații, la scurt timp după ce o comisie de urbanism dăduse undă verde, transmite vineri AFP.
Local
Polițiștii, pompierii și un echipaj al Ambulanței au intervenit vineri, 6 noiembrie, după ce o tânără a amenințat că se aruncă de la etajul al doilea al unui bloc din municipiu.
România
Serviciul Român de Informații (SRI) a transmis vineri că există o amenințare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Praga pe Aeroportul „Henri Coandă”. La nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, în colaborare cu instituțiile statului.
1
Local
Polițiștii arădeni au efectuat, vineri, 6 noiembrie, 60 de percheziții domiciliare în municipiul Arad și în mai multe localități din județ. Acțiunea a vizat un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor.