ARAD - Regiunea Vest- din care face parte şi Aradul este pe locul secund în topul celor mai sărace regiuni. Împărţirea ţării pe regiuni a readus în discuţie problemele economice din fiecare judeţ şi posibilitatea ca unele dintre ele să se dezvolte mai mult sau mai puţin, în funcţie de zona în care se află.
ARAD. Iosif Matula susţine că Regiunea Vest a înregistrat o creştere a PIB-ului.
Perechea română Sorana Cîrstea/Jaqueline Cristian s-a calificat în optimile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de tenis WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 7.228.080 de euro, după 6-4, 6-4 cu italiencele Tyra Caterina Grant/Jennifer Ruggeri.
Ministrul adjunct de externe, Kazem Gharibabadi, a avertizat duminica aceasta cu un „răspuns decisiv şi imediat” al armatei în cazul unei desfăşurări de forţe franceze şi britanice în Strâmtoarea Ormuz, după anunţul făcut de Paris şi Londra privind trimiterea unor nave militare în regiune, relatează France Presse.
Rezultatele extragerilor din data de 10-05-2026 sunt următoarele:
Kremlinul se aşteaptă la reluarea rapidă a eforturilor de mediere ale SUA pentru încheierea războiului în Ucraina, după actualul armistiţiu de trei zile, a declarat duminică la televiziunea de stat Iuri Uşakov, consilierul preşedintelui rus Vladimir Putin responsabil cu negocierile, relatează dpa.
Președintele Nicușor Dan va găzdui, miercuri, la Palatul Cotroceni, Summitul Formatului București 9 (B9) și al Țărilor Nordice, la care vor fi prezenți secretarul general al NATO, Mark Rutte, președinți, miniștri.
Mai mulți participanți la evenimentul Majális, organizat de comunitatea maghiară în cadrul Festum Varadinum, l-au aplaudat vineri seară, 8 mai, pe Ilie Bolojan, în Cetatea Oradea.
9
ARAD. Defilări militare, momente solemne și aplauze au marcat, duminică, în centrul Aradului, ceremonia organizată cu ocazia Zilei Victoriei în Europa, Zilei Uniunii Europene și Zilei Independenței Naționale a României.
2
Nava de croazieră MV Hondius, unde a fost detectat un focar de hantavirus, a ajuns duminică dimineața pe insula spaniolă Tenerife din Canare, înainte de evacuarea imediată a peste 100 de pasageri și membri ai echipajului, relatează AFP.