Un total de 93% dintre cei care au votat în prima zi a referendumului privind aderarea regiunii Zaporojie la Federaţia Rusă au susţinut alipirea la Rusia, potrivit informaţiilor rezultate în urma unui sondaj de opinie publicat de Institutul Republican din Crimeea pentru cercetări politice şi sociologice.
Mapamond
Cel puțin 12 mineri au fost dați dispăruți luni după o explozie la o mină legală de cărbune din centrul Columbiei, a anunțat guvernul regional, într-un nou bilanț al minerilor prinși în subteran, a căror stare este necunoscută, notează AFP.
România
Moțiunea de cenzură inițiată de parlamentarii PSD, AUR și PACE - Întâi România împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan se dezbate și se votează marți în plenul comun al Camerei Deputaților și Senatului.
Mapamond
Ministerul Apărării din Rusia a anunțat luni un armistițiu unilateral în luptele cu Ucraina pe 8 și 9 mai în contextul marcării, sâmbătă, a victoriei sovietice asupra Germaniei naziste din 1945, informează agențiile internaționale de presă.
România
Președintele Nicușor Dan a semnat luni decretul de decorare a fotbaliștilor și antrenorilor care, acum 40 de ani, pe 7 mai 1986, au câștigat Cupa Campionilor Europeni, la Sevilla.
1
Local
Evenimentul are loc marţi, 5 mai, ora 17, la Sala Polivalentă din Arad, iar intrarea este liberă.
România
Cinci parlamentari neafiliaţi - patru deputaţi şi un senator - care formează grupul UNIT (Uniunea Naţională pentru Inovaţie şi Tradiţie) au anunţat luni că nu vor vota moţiunea de cenzură iniţiată de AUR şi PSD. Ei reprezintă formaţiunea politică nou înfiinţată cu acelaşi nume.
1