aradon.ro Web analytics


ARAD. În cadrul unei declaraţii politice, deputatul PP-DD, Ion Șcheau, s-a referit la necesitatea unei maxime transparenţe în procesul de regionalizare,dar şi la nevoia de reducere a decalajelor economice dintre actualele regiuni de dezvoltare ale țării.
ARAD. Vicepreşedintele CJA, Adrian Ţolea, a reprezentat Aradul la lucrările Prezidiului şi Biroului Executiv al Adunării Regiunilor Europene (ARE), cea mai largă reţea independentă a regiunilor de pe continentul european, ce reunește peste 250 de regiuni din 35 de ţări şi 16 organizaţii interregionale.
Preşedintele PNL Arad, senatorul Ioan Cristina, nu este de acord cu regionalizarea României, dar, dacă tot se va face, din raţiuni de ordin european şi economic, nu doreşte sub nicio formă ca Aradul să fie într-o regiune cu Timişul.

ARAD - Regiunea Vest- din care face parte şi Aradul este pe locul secund în topul celor mai sărace regiuni. Împărţirea ţării pe regiuni a readus în discuţie problemele economice din fiecare judeţ şi posibilitatea ca unele dintre ele să se dezvolte mai mult sau mai puţin, în funcţie de zona în care se află.

Local

Patru bărbați reținuți, după ce au furat motorină dintr-un depou al CFR

România

Nicușor Dan: Varianta care pare să se contureze - un guvern politic minoritar
Varianta care pare să se contureze după consultările de marți de la Cotroceni este cea a unui guvern minoritar, iar procesul de formare a unui nou executiv trebuie să fie accelerat, a transmis, marți, Nicușor Dan.

România

Consultări la Cotroceni/ Dumitru Coarnă: Se pare că va fi un guvern monocolor PSD
Dumitru Coarnă, parlamentar neafiliat, a declarat marți, în urma consultărilor de la Palatul Cotroceni, că propunerea pentru premierul desemnat ar urma să vină de la PSD.

România

Consultări la Cotroceni/ Cosmina Cerva - propunerea de premier din partea PACE - Întâi România
Cosmina Cerva este propunerea de premier din partea PACE - Întâi România, a anunțat, marți, senatorul Ninel Peia, după consultările cu președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni.

România

Consultări la Cotroceni/Chiriță (Grupul parlamentar Uniți pentru România), l-a propus pe Ponta premier: Are o experiență guvernamentală și o expertiză
Liderul Grupului parlamentar Uniți pentru România, Răzvan Mirel Chiriță, a declarat marți, după consultările de la Cotroceni cu președintele Nicușor Dan, că formațiunea sa îl propune pentru funcția de premier pe Victor Ponta, argumentând că acesta are o experiență guvernamentală și ar putea fi un liant pentru a se ajunge la un consens.

România

Consultări la Cotroceni/ Gavrilă: POT susține o formulă pro-occidentală, pro-americană. Ne disociem de comportamentul AUR
Președinta Partidului Oamenilor Tineri, Anamaria Gavrilă, a anunțat marți, după consultările de la Palatul Cotroceni, că parlamentarii POT susțin o formulă de guvernare pro-occidentală, pro-americană.

România

Consultări la Cotroceni/Șoșoacă: Am solicitat să avem un program de guvernare, dar nu dat cu două ore înainte în Parlament
Președinta SOS România, Diana Șoșoacă, a declarat, marți, după consultările de la Cotroceni, că i-a spus președintelui Nicușor Dan că își dorește ca un program de guvernare să fie prezentat la Parlament cu cel puțin 48 de ore înainte.

România

Consultări la Cotroceni/ Pambuccian: Viitorul Guvern va fi probabil minoritar
Liderul Grupului Minorităților Naționale din Camera Deputaților, Varujan Pambuccian, estimează că viitorul Guvern va fi unul minoritar.

Local

Răsturnare de situație în dosarul Andrényi: Prefectura câștigă definitiv procesul cu Primăria Arad
Instanța anulează definitiv certificatul de urbanism și autorizația de construire care au permis dezvoltarea proiectului de la fostul Antrepozit Andrényi, de pe 6 Vânători.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.