Unul dintre cei trei regizori prezentaţi în cadrul tradiţionalei secţiuni 3 X 3 – spaniolul Fernando Léon de Aranoa vine la Cluj. Aranoa este unul dintre invitaţii speciali ai celei de-a zecea ediţii TIFF. Născut în Madrid în 1968, Aranoa a devenit unul dintre cei mai apreciaţi regizori spanioli, filmele sale fiind prezentate în festivaluri din întreaga lume şi obtinând premii numeroase, fiind un răsfăţat al Premiilor Goya.
A fost câştigat de regizorul Tapaszto Erno de la Compania Aradi Kamraszinhaza.
Regizorul Silviu Purcărete, împreună cu actorii și producătorii filmului „Undeva la Palilula”, așteaptă clujenii la o proiecție specială desfășurată în cadrul Cinematecii TIFF vineri, 7 decembrie, de la ora 19.30, la Cinema Victoria. Proiecția și discuțiile de la finalul ei reprezintă o ocazie de a afla câteva din tainele artei cinematografice de la profesioniști români medaliați pe plan internațional.
ARAD. La conferința de presă despre premiera spectacolului „Cu sufletul nu-i de glumit”.
ARAD. Marele regizor român, arădeanul Titus Muntean, vine la Arad pentru a prezenta, sâmbătă, în cadrul „Academiei de Lideri”, atelierul ”Introducere în filmul documentar”.
Cea mai scurtă lună din calendar și cea mai nehotărâtă: 28 sau 29 de zile? Plumburie și posacă. Copaci dezgoliți, străzi murdare. Atârnată undeva între ger, zăpezi și primăvară, ciripit de sticleți și pițigoi, energie solară ce risipește neguri și pâcle sufletești.
Poliția Locală estimează că vor fi colectate în jur de două tone de deșeuri. Doi oameni ai străzii au refuzat cazarea la Adăpostul de Noapte.
Cinci persoane acuzate de trafic de minori, trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional organizat, au fost arestate de procurorii DIICOT Oradea. Aceștia activau în Bihor, Arad, Cluj și Bacău.
Compania de Apă Arad anunță că au fost extrase, din nou, cantități uriașe de șervețele umede din rețeaua de canalizare.
1
Primarul Aradului, Călin Bibarț, anunță că nu a găsit soluții legale pentru inițiativa sa de a face transportul public gratuit în oraș și cere modificări legislative care să permită administrației locale să ia o asemenea decizie, iar pentru asta face un apel la parlamentarii din județ să îl sprijine.
4
Aceasta a fost experiența unui arădean care a fost trimis să cumpere un pahar gol de la tonomatul de cafea, contra sumei de trei lei, pentru că la dozatorul de apă nu erau de găsit. S-a întâmplat în Ambulatoriul spitalului, iar conducerea unității spune că a dispus suplimentarea paharelor.
Drumurile din nordul județului, modernizate cu fonduri europene nerambursabile, vor fi finalizate în acest an.
Noua structură este coordonată de către neurologul Constantin Covăsală și se adresează pacineților care au suferit afecțiuni neurologice și au indicație medicală de recuperare.
Podgoria Ghioroc şi Viitorul Satu Nou vor lupta pentru trofeul Campionatului Judeţean de futsal.