ARAD. În acest sfârşit de săptămână se reia şi Campionatul Judeţean Onoare, al doilea eşalon fotbalistic judeţean. Cu excepţia jocului de la Şagu, programat sâmbătă, ora 15, toate disputele au loc duminică, ora 15.
ARAD. Veste bună pentru arădeni. Târgul Erotic, organizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură, până în 2006 va fi reluat. Anunţul a fost făcut de actualul preşedinte al CCIA Arad, citat de Mediafax, şi vine ca o primă măsură luată de noua conducere camerală arădeană.
ARAD. Vaccinarea împotriva tuberculozei va fi reluată. Aşa a hotărât Ministerul Sănătăţii în urma investigaţiilor efectuate de către reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor Transmisibile.
ARADON Sport local
KANIZSA. Secţia de lupte greco-romane de la CSŞ Gloria Arad a obținut trei medalii de bronz la cea de-a XVII-a ediție a Turneului Internațional Memorial de Lupte „Ferenc Csaba” din Serbia.
România
Ponderea în PIB a deficitului guvernamental în zona euro a rămas nemodificată, la 3% în 2024 și în 2025, iar în UE a rămas de asemenea neschimbată, la 3,1%, același nivel ca în 2024, în timp ce România a înregistrat și anul trecut cel mai ridicat deficit din blocul comunitar, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Local
Hub Cultural mARTA îi invită pe arădeni să ia parte joi, 22 octombrie 2026, la Gala AR ARAD RENSHI, un eveniment dedicat creativității, talentului și implicării tinerilor în lumea literaturii.
Local
Subprefectul Toth Csaba (UDMR) a preluat, de miercuri, conducerea instituției, după ce prefectul Mihai Pașca (PNL) și-a anunțat depunerea demisiei, iar în prezent se află în concediu.
1
Local
Instanța își deschide larg porțile pentru toți arădenii care vor să viziteze clădirea sau să afle cum se înfăptuiește un act de justiție.
Local
Zeci de artiști arădeni, produse locale, tradiții și meșteșugari vor fi prezenți la Șiclău, la Rustic Festival.
Local
Un bărbat de 41 de ani, din județul Arad, a fost arestat preventiv după ce, timp de aproape jumătate de an, a profitat de situația de vulnerabilitate în care se afla victima sa, în vârstă de 15 ani, întreținând cu aceasta raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani.