Becicherecu Mic. Unul din derbyurile etapei în seria a IV-a a ligii a III-a s-a disputat la Becicherecu Mic, acolo unde Mama Mia a dat piept cu Naţional Sebiş.
UTA nu a putut trece de Giarmata, relaxarea punctelor avans fiind evidentă.
Șoimii Pâncota nu a reușit să treacă pe FC Olt, deși a beneficiat de un penalty, irosit însă de Dubeștean.
Arad. Deși a obținut doar o remiză, UTA Bătrâna Doamnă, prin vocea lui Alexandru Meszar (autorul proiectului) anunță că nu se dă bătută și va reuși să câștige campionatul, să obțină succesul la baraj, pentru ca apoi să evolueze în liga a III-a.
SEBIŞ. În formula: Şoltezs – Mînecan, Moise, Morariu, Neacşu – Coţan, Chindriş, Balint, Bozian, Miron, Hihyed (au mai jucat: Galea, Mândruşcă şi Susan), Naţional Sebiş nu a izbutit să desfacă lacătul defensivei echipei din Turda, spre dezamăgirea preşedintelui onorific Gheorghe Feieş.
România
Bunicul minorului de 15 ani ucis în luna ianuarie în comuna Ceneia fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, de către Judecătoria Timișoara, după ce ar fi lovit-o cu palma peste față pe mama unuia dintre cei doi inculpați.
România
Legea bugetului de stat și cea a asigurărilor sociale de stat pe acest an au fost publicate vineri seara în Monitorul Oficial.
Evenimente
Orașul nostru găzduiește un târg dedicat celor care iubesc machetele, jucăriile și întregul univers al hobby-urilor.
România
Curtea Constituțională a României a publicat, vineri, motivările deciziilor prin care a stabilit că legile bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale pentru acest an sunt constituționale.
Local
Potrivit informațiilor obținute, polițistul s-ar fi sinucis cu arma din dotare, un pistol Beretta, în care se afla un singur glonț.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. Secţia de tenis de masă de la CS Municipal Arad, coordonată de Cristian Dodean, a obţinut o medalie la Campionatul Naţional de seniori.
România
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat vineri legea bugetului de stat pe anul 2026 şi pe cea a asigurărilor sociale de stat.