SÂNNICOLAU MARE. În formula: Şoltez – Feieş, Cornea, Mihuţ, Viderok – Budur, A. Pavel, Bârdan, Gornic – Ivancea, Leucuţa (au mai jucat: Toma şi Susan), echipa pregătită de Lucian Ciba a obţinut un punct în deplasarea de la Sânnicolau Mare.
BÂRLAD. CS UAV Arad a reuşit doar o remiză, scor 17-17, în deplasarea de la Bârlad, din penultima etapă a ligii secunde de rugby. Arădenii au condus la pauză cu 10-9, dar s-au văzut egalaţi cu câteva minute înainte de final, dintr-o lovitură de pedeapsă.
ARAD. Lidera a început să „gâfâie”, dar a avut un meci infernal cu trupa lui Dorel Mutică.
Topkapi.În ultimul meci amical al cantonamentului din Turcia, „Bătrâna Doamnă” a făcut 0-0 cu FK Astana.
ARAD. Remiza cu ALRO Slatina, dar mai ales jocul prestat de Hidişan şi compania a produs dezamăgire printre fidelii suporteri utişti. Pentru prima oară în acest sezon au apărut apostrofările şi huiduielile la adresa alb-roşilor, fanii taxând neputinţa elevilor pregătiţi de Roly Nagy şi Dan Stupar.
36 de firme și persoane fizice autorizate din județul Arad au intrat în insolvență în primele două luni ale anului 2026, cu aproape 90% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Președintele Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, a anunțat o măsură nouă destinată protecției și informării consumatorilor, în cadrul evenimentului Maratonul Profit.ro „Securitate energetică 2026”, desfășurat pe 26 martie.
Secretarul de stat american Marco Rubio l-a acuzat vineri pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski că a „mințit” atunci când a susținut că Statele Unite condiționează garanțiile de securitate acordate Ucrainei de concesii teritoriale în favoarea Rusiei, relatează AFP.
2
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că s-ar putea ca SUA să nu vină în ajutorul NATO în caz de nevoie, reiterându-și criticile împotriva Alianței Nord-Atlantice, în cadrul unui forum de afaceri de la Miami, relatează AFP.
2
Evenimentul s-a desfășurat în parteneriat cu Colegiul Național „Preparandia” Dimitrie Țichindeal și a reunit elevi, cadre didactice, antreprenori și specialiști din diverse domenii.
Investiția, în valoare de 3 milioane de lei, a presupus realizarea de lucrări pentru pregătirea sălii și achiziționarea de aparatură necesară intervențiilor endoscopice.
1
Compania de transport Transdara a încercat să își crească tarifele fără respectarea legii, șantajând consilierii județeni cu sistarea curselor de autobuz.
Bunicul minorului de 15 ani ucis în luna ianuarie în comuna Ceneia fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, de către Judecătoria Timișoara, după ce ar fi lovit-o cu palma peste față pe mama unuia dintre cei doi inculpați.