ARAD. Pozele cu „bizoni” continuă să vină pe adresa redacției www.aradon.ro, dovadă că cititorii noștri sunt foarte vigilenți și vor cu tot dinadinsul ca aceștia să nu treacă neobservați.
ARAD. Mai multe construcţii ridicate ilegal, conform Poliţiei Locale, au fost demolate. Acţiunea de demolare a anexelor construite ilegal pe domeniul public a venit ca urmare a mai multor sesizări depuse de locuitorii de pe străzile Renaşterii şi Marginei, din cartierul Micălaca.
ARAD. Marţi va avea loc prima probă pentru testarea noilor linii de tramvai pe vechiul traseu.
Arad. Va fi gata anul acesta. Este vorba de speranţa reprezentanţilor Primăriei Arad legată de lucrarea de reabilitare a străzii Renaşterii. Şantierul e în plină desfăşurare acolo iar, dacă ar fi să ne luăm după locuitorii zonei, se lucrează în forţă.
Veşti bune pentru locuitorii străzii Renaşterii. Lucrarea de reabilitare a acestui tronson, demarată în sfârşit, în urmă cu nici o lună, va fi finalizată în acest an, deşi şantierul a fost programat să se întindă pe doi ani. Ştirea a fost făcută publică de primarul Gheorghe Falcă, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă.
România
Cetățenii români, inclusiv cei din diaspora, au dreptul la servicii publice moderne, digitalizate și de calitate, iar anul acesta este crucial pentru finalizarea ecosistemului de carte electronică de identitate și a portofelelor digitale, a afirmat, duminică, președintele Nicușor Dan.
1
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 22-03-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Premierul sloven, Robert Golob, a anunţat duminică restricţii la vânzările de carburanţi, în contextul presiunilor create de conflictul din Orientul Mijlociu asupra aprovizionării benzinăriilor, transmite dpa.
Local
În dimineața de sâmbătă, în jurul orei 3:00, un bărbat a fost tâlhărit în Vlaicu, fiindu-i sustrasă suma de 5.500 de lei.
3
România
Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni la sediul central, unde urmează să decidă calendarul pentru consultarea internă cu privire la ieşirea sau nu de la guvernare a partidului.