Latini pur-sânge în discoteca Renaissance
vineri seara. Dansatorii de la Sesto Senso i-au
învăţat pe cei prezenţi la Latino
Party primii paşi de salsa, mambo, cha-cha etc. iar
începătorii nu s-au sfiit să danseze
alături de profesori ore întregi. Imagini
|
| 
Sâmbătă noaptea, tot aşteptând
sosirea trupei DJ Project care, după ordinele
Primăriei citire, a fost reţinută mai bine
de o oră la intrarrea pe Ştrandul Neptun, tinerii
din Club Summer Nefertiti (Renaissance) s-au distrat
în draci, sfidând ranchiunele birocraţiei.
Imagini
|
|
|
|
|
|
|

Mapamond
Iranul susţine este capabil să lupte încă cel puţin şase luni împotriva Statelor Unite şi Israelului, care duminică dimineaţă a lovit un hotel din inima Beirutului, acuzat că adăposteşte lideri ai Gardienilor Revoluţiei, relatează AFP.
1
Ştiri sportive
Tehnicianul cipriot Elias Charalambous și-a anunțat, sâmbătă seara, demisia din funcția de antrenor principal al echipei de fotbal FCSB, el declarând că aceasta a fost ultima sa zi la formația bucureșteană, după înfrângerea cu 1-3 suferită pe teren propriu cu Universitatea Cluj, din ultima etapă a sezonului regulat al Superligii.
România
Ziua internațională a femeii 2026, desfășurată sub tema „Drepturi. Justiție. Acțiune. Pentru TOATE femeile și fetele”, solicită acțiuni pentru a elimina toate barierele în calea justiției egale: legi discriminatorii, protecții juridice slabe și practici dăunătoare și norme sociale care erodează drepturile femeilor și fetelor.
Local
Un bărbat de aproximativ 70 de ani a suferit arsuri la nivelul capului, în urma unui incendiu izbucnit la anexa unei case de pe strada Emil Gârleanu, din Arad.
Mapamond
Forțele armate americane au început să utilizeze baze militare britanice pentru „operațiuni defensive specifice cu scopul de a împiedica Iranul să lanseze rachete în regiune, ceea ce ar periclita viețile unor britanici”, a comunicat sâmbătă pe platforma X ministerul apărării de la Londra, citat de AFP.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei crede că echipa sa e cea mai slabă la fazele fixe și spune că nu e tare complicat să câștige play-outul.
România
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Capitală, soldat cu două persoane rănite ușor din celălalt autoturism, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
Organizat pe malul râului Mureș, la Periam Port, în județul Timiș, festivalul se va desfășura anul acesta pe 10 și 11 iulie.